Negociatorul pentru Brexit al Uniunii Europene, Michel Barnier, a declarat luni că încheierea unui acord comercial cu Marea Britanie este încă posibilă în care echipele de negociatori încă încearcă să depășească neînțelegerile privind pescuitul în apele britanice și regulile de guvernanță corporativă pentru companii, transmite Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Marea Britanie și UE au convenit duminică să continue negocierile în următoarele zile pentru încheierea unui acord comercial care se dovedește tot mai iluziv.

Mișcarea a venit după ce săptămâna trecută premierul britanic Boris Johnson și negociatorii UE au stabilit ziua de duminică drept termenul limită pentru încheierea unui înțelegeri însă ambele părți au fost de acord să continue negocierile și săptămâna aceasta pentru a evita o despărțire turbulentă la sfârșitul anului.

„Vom acorda fiecare șansă acestei înțelegeri... care încă este posibilă”, le-a declarat Barnier jurnaliștilor în cadrul unei actualizări despre starea negocierilor, adăugând că speră la „un acord bun, echilibrat”.

„Două condiții nu sunt încă întrunite. Competiția liberă și corectă... și o înțelegere care să garanteze accesul reciproc la piețe și ape. Acestea sunt subiectele asupra cărora n-am găsit echilibrul potrivit cu britanicii. Așa că vom continua să lucrăm”, a precizat Barnier.

În Londra, ministrul britanic pentru mediul de afaceri, Alok Sharma, a afirmat că părțile încă sunt pe poziții îndepărtate în cadrul negocierilor dar că premierul Boris Johnson nu vrea să renunțe la acestea încă.

„Bineînțeles, avem poziții diferite asupra unor subiecte... dar nu dorim să plecăm de la aceste discuții”, a declarat Sharma pentru Sky News, adăugând că atât oamenii cât și mediul de afaceri doresc continuarea negocierilor pentru a ajunge la o înțelegere.

„Orice înțelegere pe care o vom obține cu UE trebuie să respecte faptul că suntem o țară suverană, o țară independentă iar aceasta este baza pe care vom face o înțelegere dacă va exista o înțelegere de făcut”, a mai afirmat Sharma.

Citește și: