Aproximativ 400 de elevi sunt daţi dispăruţi după un atac islamist asupra unei şcoli din Nigeria
Atacul asupra şcolii gimnaziale s-a produs vineri, la ora locală 21.40, în Kankara, potrivit poliției, relatează Mediafax. Atacul a implicat un grup mare de bărbaţi care au deschis focul, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din statul Katsina, Gambo Isah.
Poliţia a răspuns şi a avut loc o luptă „care a dat unora dintre elevi ocazia să escaladeze gardul şcolii şi să fugă”, a spus Isah.
Până în prezent, doar 200 din cei aproximativ 600 de elevi ai şcolii au fost găsiţi, a adăugat Isah.
„Poliţia, armata nigeriană şi forţele aeriene nigeriene lucrează îndeaproape cu autorităţile şcolare pentru a stabili numărul real al elevilor dispăruţi şi/sau răpiţi”, a mai spus purtătorul de cuvânt al poliţiei de stat Katsina.
Atacurile militanţilor islamişti sunt frecvente în părţile de nord-est ale Nigeriei.
Acest ultim atac asupra unei şcoli este cel mai grav incident din aprilie 2014, când membrii grupului jihadist Boko Haram au răpit 276 de fete din căminul lor şcolar din Chibok. Aproximativ 100 dintre fete sunt încă dispărute.

Experiențe personale: 5 tineri din România povestesc cum au folosit pandemia pentru a se reinventa
Cum să devii imun la reclame pentru a nu-ți arunca banii aiurea. Ghidul minimalistului fericit
România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive