Vladimir Jirinovski, deputat în Duma de Stat şi lider al Partidului Liberal Democrat din Rusia, a declarat recent la televiziunea publică rusă Rossia-1 că, dacă autorităţile Republicii Moldova vor încerca să pună în aplicare retragerea trupelor ruse din Transnistria, contingentul rusesc nu va fi retras, ci se va dubla sau chiar tripla. Mai mult, el a amenințat Chişinăul: "Dacă un singur soldat rus va fi ucis, vă veți scălda într-o baie de sânge", scrie deschide.md.

Vladimir JirinovskiFoto: Agerpres

Jirinovski a spus că în regiune locuiesc 250.000 de cetățeni ruși și că Rusia este obligată prin Constituție să îi apere.

Politicianul rus a afirmat că în depozitele de la Cobasna este muniție suficientă pentru un "întreg al treilea război mondial în Europa”. Potrivit acestuia, lichidarea unei asemenea cantități de arme este imposibilă, iar în cazul unei explozii, Europa va fi zguduită de valul de șoc.

"Noi nu trebuie doar să spunem, dar și să avertizăm că noi nu numai că nu vom retrage, ci vom crește contingentul rusesc al forțelor de menținere a păcii. Dacă numai un singur soldat va fi ucis, vă veți scălda într-o baie de sânge, nici nu veți reuși să ajungeți la aeroportul din Chișinău, vă vom ajunge pe toți”, a spus Vladimir Jirinovski, potrivit deschide.md.

Atacul are loc în contextul în care Kremlinul şi Ministerul rus de Externe au reacţionat dur la o declaraţie făcută la sfârşitul lunii noiembrie de preşedintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, care reiterase de fapt poziţia dintotdeauna a Chişinăului, înainte de venirea preşedintelui socialist prorus Igor Dodon la putere în 2016, privind retragerea trupelor rusești din Transnistria şi evacuarea muniţiilor ruseşti de la Cobasna, scrie Agerpres, citând presa de la Chișinău.

În perioada sovietică, depozitul de la Cobasna era cunoscut ca depozitul nr. 1411 de muniţii de artilerie, reprezentând arsenalul strategic al Districtului militar Sud-Vest al URSS. Dar cea mai mare parte a muniţiilor a fost stocată aici după retragerea trupelor sovietice din fosta Republică Democrată Germană (RDG), Cehoslovacia şi alte ţări din fostul Pact de la Varşovia. Conform cifrelor oficiale, acolo ar fi stocate în prezent peste 20.000 de tone de arme şi muniţii.

Într-o reacţie la declaraţia ministrului rus de externe Serghei Lavrov, care a calificat la 30 noiembrie drept "iresponsabil" apelul său privind retragerea trupelor din cadrul Grupului Operativ (GOTR) din Transnistria şi a muniţiilor din stânga Nistrului, Maia Sandu a amintit că ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a promis în vara anului 2019 că Rusia va evacua cele peste 20.000 de tone de muniţii din depozitele de la Cobasna.

În apelul său, Maia Sandu se referea la retragerea GOTR - creat pe rămăşiţele fostei Armate a 14-a sovietice în Transnistria -, pronunţându-se pentru transformarea misiunii de pace ruseşti din stânga Nistrului în una civilă, sub mandat OSCE.