​Adunarea Generală a ONU a adoptat luni o rezoluţie prin care solicită Rusiei să pună capăt cât mai curând posibil "ocupaţiei temporare" a Crimeei, peninsula ucraineană anexată în 2014 de Moscova, informează AFP, preluată de Agerpres.

Vladimir Putin in CrimeeaFoto: Alexei Druzhinin / Sputnik / Profimedia

Rezoluţia, care se concentrează asupra militarizării Crimeei, Sevastopolului şi a unor părţi din Marea Neagră şi Marea Azov, a fost adoptată de 63 de ţări, în timp ce 17 au votat împotrivă şi 62 s-au abţinut.

Rezoluţia nu are un caracter obligatoriu, dar are semnificaţie politică. Ea a fost supusă la vot de aproape 40 de ţări, inclusiv europene (Marea Britanie, Franţa, Germania, statele baltice etc.), Statele Unite, Australia, Canada şi Turcia.

Rezoluţia "îndeamnă Rusia, ca putere ocupantă, să îşi retragă imediat, complet şi necondiţionat forţele militare din Crimeea şi să înceteze fără întârziere ocupaţia temporară a teritoriului Ucrainei".

În faţa "destabilizării continue a Crimeei ca urmare a transferurilor de către Rusia a unor sisteme avansate de armament, inclusiv avioane şi rachete cu capacitate nucleară, arme, muniţii şi personal militar pe teritoriul Ucrainei", rezoluţia îndeamnă Moscova "să pună capăt acestor activităţi fără întârziere".