Oficialii din India investighează cauzele unei boli misterioase care a dus la spitalizarea a 140 de persoane în acest weekend, relatează BBC News.

IndiaFoto: Flickr

Pacienții din Eluru, situat în statul Andhra Pradesh (coasta de sud-est a Indiei), au prezentat o gamă largă de simptome de la greață la crize și pierderea conștienței, spun doctorii.

Toți pacienții au fost testați negativ pentru coronavirus, potrivit presei locale.

Boala ale cărei cauze sunt incerte se suprapune peste pandemia de coronavirus. Un purtător de cuvânt al spitalului guvernamental din Eluru a declarat pentru The Indian Express: "Oamenii care s-au îmbolnăvit, în mod special copiii, au început brusc să vomite după ce au acuzat arsuri în zona ochilor. Unii au leșinat sau au avut convulsii”.

Mulți dintre pacienți și-au revenit și au fost externați. Ministrul local al sănătății Alla Kali Krishna Srinivas a precizat că, în baza analizelor de sânge, nu există nicio probă privind prezența unei infecții virale.

"Am exclus și varianta poluării apei sau aerului, după ce oficialii au mers în zonele unde locuiesc oamenii respectivi. Este o boală misterioasă și numai analizele de laborator vor putea indica despre ce anume este vorba”. Opoziția a cerut însă o anchetă și insistă că este vorba despre contaminare.