Cum vor fi transportate dozele de vaccin împotriva Covid-19? Va-Q-Tec, drumul de la un start-up creat în 2001 la furnizor de containere care pot asigura temperaturi până la frigul polar

de R.M.     HotNews.ro
Vineri, 4 decembrie 2020, 13:28 Actualitate | Internaţional


Containere Va-Q-Tec
Foto: Captura Twitter
La prima vedere, par niște containere obișnuite, dar ascund o adevărată bijuterie tehnologică: containerele companiei germane Va-Q-Tec, una dintre campioanele izolării termice, vor transporta vaccinurile împotriva Covid-19 în călătoria lor pe planetă, scrie AFP.

După Marea Britanie, miercuri, prima țară care a aprobat vaccinul BioNTech/Pfizer, autoritățile medicale din întreaga lume se vor pronunța în curând asupra cererilor de autorizare depuse de laboratoare.

Enorma provocare logistică va consta atunci în a menține la frig miliardele de doze de vaccin care vor călători în cele patru colțuri ale lumii. Cel al BioNTech/Pfizer, spre exemplu, necesită o conservare la -70 de grade.

Cu produsele sale pe care le compară cu niște "termosuri mari", Joachim Kuhn conduce un IMM de vârf în materiale superizolante care permit menținerea temperaturilor scăzute.

În hangarele companiei Va-Q-Tec, cu sediul în Würtzburg, în Bavaria, un balet al elevatoarelor are loc în jurul muncitorilor care asamblează panouri sau produc căptușeli vidate pentru echiparea containerelor.

Până la frigul polar

Grație unei tehnologii care folosește particule de dioxid de siliciu, o temperatură constantă, de la cele câteva grade ale unui frigider și până la frigul polar, poate fi menținută timp de zece zile.

La jumătatea lui noiembrie, Va-Q-Tec a anunțat un acord pentru furnizarea de containere termice cu un "producător farmaceutic internațional de prim rang" al vaccinului împotriva Covid-19, dar pe care secretul profesional îl împiedică să-l numească. Presa a invocat numele Pfizer.

În total, IMM-ul este implicat în "30 până la 40 de proiecte" legate de vaccinarea împotriva Covid-19 în întreaga lume, spune Kuhn.

Va-Q-Tec va construi "peste 10.000 de containere anul viitor", față de o flotă de 2.500 în prezent, continuă patronul companiei.

Chiar și la temperaturi foarte reduse, aceste materiale nu au nevoie decât de o cantitate minimală de gheață carbonică, un alt avantaj în condițiile în care resursele acestui nou aur alb sunt limitate. Funcționează fără motoare electrice pentru răcire, spre deosebire de super-frigidere.

Compania intenționează de asemenea să producă peste 100.000 de containere de mărimea unei cutii frigorifice pentru picnic, față de 25.000 în prezent pe stoc.

"Echipele noastre sunt pregătite" iar uzina, situată în Germania, va funcționa 24 de ore din 24, asigură Kuhn.

Va-Q-Tec și-a fidelizat deja în trecut o clientelă de laboratoare pentru transportul la temperaturi foarte reduse al ingredientelor farmaceutice activ (API).

Problema transportului în țările calde

În fața provocării expedierii de vaccinuri spre Africa, America Latină și o parte din Asia de Sud-Est, unde temperaturile sunt ridicate iar infrastructurile precare, Va-Q-Tec a gândit deja o soluție specifică: un recipient mai ușor, livrat în componente care vor fi asamblate la fața locului.

O nouă inovație pentru acest start-up lansat în 2001 de Kuhn, studenți ai universității Würzburg și de Centrul bavarez pentru cercetări energetice aplicate (ZAE) plecând de la studii privind materiale izolante care economisesc spațiul.

Compania are în prezent șapte filiale în lume și 500 de angajați, cu o cifră de afaceri de 65 de milioane de euro în 2019.

Intrată pe bursa din Frankfurt în 2016, capitalizarea sa a crescut în ultimele săptămâni la peste o jumătate de miliard de euro, departe încă de alte companii germane pioniere în biotehnologie precum BioNTech sau Curevac, care au optat pentru o aventură bursieră americană, pe Nasdaq.

Piața containerelor termice, pe care luptă și americanii Csafe și suedezii Envirotainer, crește cu 10% în fiecare an iar Va-Q-Tec afișează o rată de creștere de 20 - 30% de peste zece ani.

În aceste condiții, patronul companiei nu se teme că se va trezi cu o flotă de containere neutilizabile după ce va trece criza corona.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1305 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by