Arma cu care a fost ucis omul de știință iranian ar fi fost produsă în Israel (presă)
"Arma colectată la locul actului terorist (unde Mohsen Fakhrizadeh a fost asasinat) poartă sigla şi specificaţiile industriei militare israeliene", a declarat o sursă nenominalizată pentru Press TV.
Vorbind înaintea anunţului Press TV, ministrul informaţiilor israeliene Eli Cohen a declarat luni postului de radio 103 FM că el nu ştie cine este responsabil.
Fakhrizadeh, care avea un profil public puţin cunoscut în Iran dar a fost numit de Israel ca jucător principal în ceea ce afirmă că este încercarea Iranului de a obţine arme nucleare, a fost ucis vineri când pe o autostradă lângă Teheran asupra maşinii sale a fost trasă o serie de gloanţe.
Funeraliile lui Fakhrizadeh au început luni în Iran într-un cimitir la nord de Teheran, a relatat televiziunea de stat, în timp ce ministrul apărării a promis că Republica Islamică va riposta pentru uciderea savantului.
Conducătorii religioşi şi militari iranieni au dat vina pe vechiul duşman al Iranului, Israelul, pentru uciderea lui Fakhrizadeh, apărând ameninţarea unei noi confruntări cu Occidentul şi Israelul în săptămânile rămase din preşedinţia lui Donald Trump.
Cu toate acestea, conducătorii iranieni sunt conştienţi de dificultăţile militare şi politice în atacarea Israelului. Un astfel de atac ar complica de asemenea orice efort al preşedintelui ales al SUA Joe Biden de a reînvia detensionarea cu Teheranul după ce el îşi preia funcţia pe 20 ianuarie, notează Reuters.
Tensiunile au crescut între Teheran şi Washington din 2018, când Trump a ieşit din acordul nuclear semnat în 2015 de Iran şi şase puteri şi a reimpus sancţiuni ce au afectat economia iraniană. Ca retorsiune, Teheranul a încălcat treptat acordul de limitare a programului său nuclear.
Biden a declarat că va reîntoarce Statele Unite în acord dacă Iranul reîncepe să-l respecte. Teheranul a negat întotdeauna că încearcă să obţină arme nucleare. (Sursa: Agerpres)

Etapa a doua a vaccinării împotriva COVID-19: Cine are dreptul să se vaccineze în această etapă, când și cum te poți programa. Înființarea centrelor de vaccinare, în continuare în aer
Vom călători în UE doar cu „pașaport de vaccinare”? Precedentul „Carnetului Galben”
De ce Dacia intră într-o nouă etapă datorită SUV-ului Bigster și de ce apropierea de Lada nu ar trebui să ne sperie
Cum vrea Guvernul să elimine haosul liberalizării pieței energiei / Consumatorii vor putea primi reduceri de preț, până în iulie, de la furnizorii de ultimă instanță - Proiecte
EXCLUSIV Moștenirea Gabrielei Firea: Ce salarii au directorii și angajații companiilor municipale Ep. II
Dupa parerea ta, cine e primul interesat sa opreasca programul nuclear al Iranului si cine l-a omorat pe acel domn daca nu CIA & Mossad?
Serviciile Europene?nu cred, deoarece inca Europa nu a renuntat la tratatul cu Iran, doar USA a renuntat.
Asa ca oricine are 2 neuroni functionali stie ca Israelul& US a ucis acel inginer Iranian...
Orice stat responsabil ar fi facut-o.
Si cu toate astea, a ramas in istorie ca un geniu pozitiv si nu ca un savant criminal.
Desi se pare ca celebra Teorie a relativitatii a fost scrisa de prima lui nevasta, nu de el.
Orice stat responsabil ar fi facut-o.
Benjamin Netanyahu a zis in 2018 "sa tineti minte numele Fakhrizadeh"
Se stie ca Mosadul la ei e ca si SRI-ul la noi doar ca Mossadul lor are si o unitate de ucigasi care umbla toata lumea in lung si-n lat si omoara inamicii Israelului.
Daca ai timp iti pot sugera sa te uiti pe You Tube la o astfel de actiune a Mossad-ului cand camerele de filmare ale hotelului i-a surprins pe agentii Mossad in Hotelul in care a fost ucis Mahmoud Al Mabhouh.
Cauta pe YT " The murder of Mahmoud Al Mabhouh"
Ce face Israelul e un fel de terorism de stat, adica ei nu mai judeca/procese etc ei direct ii ucid, ceva in genu cum face si Rusia cand ataca peste tot prin lume inamicii ei cu noviciok...
O fi bine, o fi rau ce fac Rusia si Israel voi decideti...
O fi existand agenti prosti in toate serviciile tarilor lumii, dar nu in Mossad.
"The murder of Mahmoud Al Mabhouh" si o sa vezi o filmare de 27 minute din hotelul in care a fost ucis un lider Palestinian de catre Mossad.
O sa vezi pas cu pas agentii mosad la treaba, mai putin cand l-au ucis propriu-zis in camera de hotel.
Uite aici articole despre asasinarea lui din presa internationala!
https://www.theguardian.com/world/2010/feb/16/dubai-murder-fake-identities-hamas
https://www.spiegel.de/international/world/an-eye-for-an-eye-the-anatomy-of-mossad-s-dubai-operation-a-739908.html
Ca israelienii au mai facut din astea? si iranienii ar fi facut dar sunt prea prosti pentru asa ceva. Ei stiu doar terorism clasic, atacuri la ambasade, chestii finute.
Adica ti se pare ok sa fii ucis fara proces fara avocat fara nimic de o echipa de criminal ai Mossad-ului doar pt ca cineva din Guvernul Israelului te vrea mort?
Nu zic ca acel cineva pe care Mossad-ul ii elimina sunt usa de Biserica dar atunci ce rost isi mai are politia sa te aresteze si Judecatoru sa te judece daca astia de omoara direct?!
Care este diferenta intre cei rai si cei buni daca ambii ucid fara proces?
Care este diferenta intre bine si rau atunci?
Sustii ce face Rusia cand umbla cu noviciok peste tot prin lume si le pune in ceai-uri sau le arunca in nas prin parcuri prin Londra?
E ok terorismul de stat?
O unitate Mosad a ucis in orasul Norvegian Lillehammer in 1973 un ospatar maarocan care arata perfect identic cu ceva terorist Palestinian...
Cativa agenti Mosad au fost prinsi atunci si au facut inchisoare iar (atentie mare!) Israelul A PLATIT COMPENSATII familiei mortului , adica au recunoscut indirect ca ei au fost si ca au gresit!
Ce iti spun acuma sunt informatii publice gasite in ziarul Der Spiegel nu ca as fi eu ceva mare spion :))
Tine minte, nimeni nu-i perfect, si Mossad-ul a facut-o de oaie de multe ori ;)
Comunicatul e pentru astfel de persoane, foarte prost informate, naive sau oricum pline de ura fata de "sionisti" si Occident.
Eliminarea sefului programului iranian de inarmare nucleara, la el acasa, in capitala, e un esec foarte grav al securitatii interne iraniene.
Iranul este populat majoritar de etnia "persana" (55-60%), restul sunt minoritati (azeri, kurzi, baluci, arabi, etc), dar cetatenii sunt uniti de credinta musulmana "siita".
Siismul e considerat o erezie de catre musulmanii suniti (majoritari in lumea islamica) si este combatut cu propaganda si arme inca din Evul Mediu islamic.
Iranul si-a extins influenta in tarile unde exista populatie siita si aproape fara exceptie aceste tari au intrat in "razboi civil" de natura politico-religioasa.
Liban, Siria, Irak, Yemen, chiar si Afganistanul (la fel si Pakistanul) au populatii siite si sunt in razboi.
Iranul se chinuie de multi ani sa devina putere spatiala si nucleara.
Evident, oficial nu e cazul, dar nu poti pune baza pe ce afirma un guvern islamic condus de ayatolahi care prezic distrugerea Israelului, a USA si a Occidentului.
Biden va fi inconjurat de "oamenii lui Obama si Clinton" (o spune presa americana), ori aceste administratii au ratat cam tot ce se putea in materie de geostrategie.
Sub mandatele Obama a fost dezmat international, numit pudic "multilateralism".
China si-a implantat peste tot la ONU oameni de influenta, a continuat sa se inarmeze pe banii USA, a amplificat infiltrarea in economiile din Occident.
Rusia a invadat Ucraina, a anexat Crimeea, si-a perfectionat sistemul de razboi "hibrid", s-a instalat in Siria.
Daca Biden va slabi politica lui Trump contra Chinei Rusiei si Iranului, va fi perceput ca un presedinte slab, anarhia pe planeta nu va scadea.
Cine este cel mai mare inamic al Israelului? Iran
Ce a zis Benjamin Netanyahu in 2018 la ONU? citez: Sa tineti minte numele Fakhrizadeh"
Cine s-a retrad din acordul cu Iran? USA!
in rest toate tarile Europene sunt in acord doar US a iesit!
Dupa mintea ta o fi avut Romania sau Albania sau Bolivia vre-un interes sa omoare principalul inginer in domeniul nuclear ar Iranului?
Gandeste ca e gratuit!