Biden și-a numit o echipă de comunicare exclusiv feminină

de DG     HotNews.ro
Luni, 30 noiembrie 2020, 7:26 Actualitate | Internaţional


Echipa de comunicare a lui Biden (sursa foto: facebook)
Foto: Hotnews
​Preşedintele ales Joe Biden a numit duminică membri importanţi din cercul de consilieri şi ai echipei sale de campanie în posturile de comunicare de la Casa Albă, o echipă care va fi exclusiv feminină, informează Reuters citată de Agerpres.

Astfel, fosta purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat în administraţia Obama, Jen Psaki, va fi purtătoarea de cuvânt a Casei Albei, în timp ce purtătoarea de cuvânt a echipei sale de campanie, Kate Bedingfield, va prelua funcţia de director de comunicare.

Consilierul principal de campanie al tandemului Biden-Harris, Symone Sanders va fi purtătoarea de cuvânt a vicepreşedintei alese Kamala Harris, iar fostul purtător de cuvânt al lui Joe Biden din perioada în care acesta a fost vicepreşedinte al SUA, Elizabeth Alexander, va deveni directorul de comunicare al viitoarei Prime Doamne, Jill Biden.

"Sunt mândru să anunţ astăzi prima echipă de comunicare de la Casa Albă formată în totalitate din femei. Aceşti comunicatori calificaţi şi experimentaţi aduc perspective diverse în activitatea lor şi un angajament comun de a reconstrui mai bine această ţară", a spus Biden, care a evidenţiat că va fi prima dată în istoria SUA când posturile de comunicare de top vor fi ocupate în întregime de femei.

Consilierii de campanie Karine Jean Pierre şi Ashley Etienne vor ocupa posturile de adjunct al purtătorului de cuvânt al Casei Albe, respectiv director de comunicare al vicepreşedintei SUA. Pili Tobar, fostă director pentru media hispanice al liderului minorităţii din Senat, Chuck Schumer, va ocupa postul de director de comunicare adjunct.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2750 vizualizari

  • -4 (12 voturi)    
    supeeerb! (Luni, 30 noiembrie 2020, 7:42)

    Crup [utilizator]

    Superb! Acest minunat om, Biden, este mandru ca are o echipa de comunicare formata numai si numai din femei! Ar fi repferabil sa fie numai femei discriminate si oprimate de rasismul sistemic care caracterizeaza acesta tara complet rasista, dupa cum o caracterizeaza minunatului sau presedinte.
    Categoric prin acesta miscare strategica de mare, mare finete si intelepciune sistemica,. Statele Unite stralucesc din nou pe scena internationala! Chiar mai mult decat in trecut, acum stralucesc orbitor!
    • -4 (12 voturi)    
      >>>> (Luni, 30 noiembrie 2020, 10:32)

      GemstonePig [utilizator] i-a raspuns lui Crup

      Eu stiu, ce sa spun ? nu este nici un transgender
    • -3 (9 voturi)    
      lunar vo fi absente (Luni, 30 noiembrie 2020, 10:55)

      TrickyWicky [utilizator] i-a raspuns lui Crup

      Toane si decizii gresite
  • -6 (12 voturi)    
    ... (Luni, 30 noiembrie 2020, 9:27)

    cartograful [utilizator]

    "noua diversitate" :)
  • 0 (8 voturi)    
    da... (Luni, 30 noiembrie 2020, 9:41)

    simplex [utilizator]

    Diversitate
  • -7 (11 voturi)    
    Fara microfoane (Luni, 30 noiembrie 2020, 9:58)

    Juga [utilizator]

    La microfoane se vor putea inregistra in direct discutiile politice private: unde ai cumparat ciorapii, la ce coafor ai fost, ce ai facut de mancare???
  • -5 (13 voturi)    
    relevanta 0 (zero) - discriminare socialista (Luni, 30 noiembrie 2020, 10:07)

    Gryphus [utilizator]

    care e relevanta acestui lucru?
    daca era si un barbat acolo se intampla ceva?

    au facut o discriminare in favoarea femeilor pt ca ...SOCIALISM. ca sa dea bine la feministi
  • -3 (11 voturi)    
    Ar fi fost perfect... (Luni, 30 noiembrie 2020, 13:19)

    Mihail. [utilizator]

    ...daca in echipa isi gaseau locul o femeie cu barba si un cuplu (format dintr-o femeie care s-a nascut barbat, si un barbat care s-a nascut femeie).
  • -7 (7 voturi)    
    au ajuns si americanii (Luni, 30 noiembrie 2020, 14:38)

    John_Re [utilizator]

    sa voteze raul cel mai mic.

    dupa catastrofa Trump urmeaza catastrofa Biden.
  • -4 (8 voturi)    
    Ura feministelor nu ajuta femeile, dimpotriva (Luni, 30 noiembrie 2020, 14:56)

    animatron [utilizator]

    Nu ar trebui sa fie o mandrie ca o echipa este "exclusiv" discriminatorie fata de alt sex (indiferent ca e vorba de femei sau barbati).

    A poseda un vagin (sau testicule) nu te califica automat pentru o functie sau un post, ar trebuie sa depinda exclusiv de competente.

    Stanga progresista greseste fundamental cand promoveaza imagini de "feminazi", de femei care au impresia ca sunt "superioare" barbatilor sau femeilor care nu vor "cariera".

    Meritocratia trebuie pretuita ca prim criteriu in orice alegere pt functii publice.
    Nu culoarea pielii, nu organele genitale, nu fanteziile sexuale.

    Progresismul a devenit reactionar si "regresist", e pe drumul dictaturii totalitariste, instaureaza ura fata de cei care nu gandesc pe acelasi calapod.

    Ba chiar se ajunge la ceva dement si distrugator pentru relatiile umane, "vina de a fi alb" sau vina de a fi "barbat heterosexual".

    Dupa 8 ani de Obama situatia minoritatilor rasiale nu s-a ameliorat cu nimic, au fost doar "gesturi simbolice" si multa demagogie tipic stangista.

    Rezultatul a fost un vot pt Trump, primit chiar si de la minoritati (8% negri si 25% hispanici).

    Dupa 4 ani de continua denigrare mediatica, dupa ce stanga ipocrita a explicat in fiecare zi ca Trump e un "rasist" care a fost rezultatul in 2020?

    Au votat cu Trump si mai multi negri si hispanici (12% negri si 32% hispanici).

    Pentru ca Trump chiar a facut ceva pentru ei, le-a dat joburi mai multe si a facut prima mare reforma penala din ultimele decenii, "First Step Act".

    Stiti ce "explicatie" a gasit stanga?
    Hispanicii ar fi "religiosi" si "homofobi", punct, nu au gasit altceva. Iar unii negri "n-au inteles", desigur..

    Stanga a declansat in USA un "razboi de rasa si gen", pe care incearca sa-l exporte si in Europa.
  • -4 (8 voturi)    
    Ha (Luni, 30 noiembrie 2020, 15:01)

    EXEs [utilizator]

    Sa aiba omul ce mirosi! Sunt convins ca o sa invite si copilele femeilor ca sa miroasa si ceva prospaturi.
    Imi place ca orice ar alege americanii, distractia continua.
    I like Biden. Such a sweet idiot!
  • -4 (8 voturi)    
    virtue signaling (Luni, 30 noiembrie 2020, 15:21)

    EXEs [utilizator]

    Partea interesanta cu propaganda asta este ca reflecta lipsa de asteptari pe care o au de fapt cu privire la capacitatea intelectuala a femeilor. La Trump de exemplu atunci cand punea o femeie purtatoare de cuvant sau la curtea constitutionala, era destul de clar ca a fost aleasa cea mai competenta individa nu numai fata celelalte femei ci si fata de majoritatea barbatilor, avand si avantajul fata de alti barbati mai competenti ca vor fi mai putin atacate sau ca vor rezista mai bine la atacuri pentru ca isi cunosc mai bine inamicele de acelasi sex.
    M-am obisnuit deja ca la toate prezentarile Apple atunci cand vad o femeie pe scena stiu deja ca robotzica nu va face altceva decat sa recite o poezie bs de marketing total lipsita de informatie tehnica utila. Eventual ma mai uit la fizic, dar daca e vreo oratanie feminista atunci imi vine sa ii dau un sut ca sa o ajut sa-si ia zborul de pe OZN. Cand apare un barbat, mai ales vreun batran cum e mosul est-european de la arhitecturi de procesoare, atunci ciulesc urechea ca in sfarsit vine ceva informatie utila.
    Nu ma intereseaza sexul, ma intereseaza competenta.
  • -3 (9 voturi)    
    la mosu senil (Luni, 30 noiembrie 2020, 16:23)

    Scarface1000 [utilizator]

    ii place sa fie inconjurat de femei.

    Exista chiar si un clip grotesc cu el care circula pe internet in care sunt aratate toate fazele in care pupa femei, minore fara ca acestea sa il vada, sau sa-i impartaseasca pupatul!

    cautati pe YT " Biden touching girls compilation"
  • 0 (2 voturi)    
    Trumptards triggered :) (Luni, 30 noiembrie 2020, 17:52)

    veratec [utilizator]

    Girl Power !!!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by