În conformitate cu actualele restricţii, locuitorilor Regatului Unit le este permis să iasă din locuinţe doar din motive întemeiate, precum mersul la locul de muncă, achiziţionarea de produse de primă necesitate sau pentru a avea grijă de persoane apropiate.
Demonstraţiile nu constituie o excepţie admisă.
Participanţii la protest au mărşăluit prin centrul capitalei britanice, majoritatea nerespectând distanţarea fizică şi fără a purta măşti.
Protestul a avut loc după ce guvernul britanic a anunţat sâmbătă dimineaţa că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 15.871 de contaminări şi 479 de decese de Covid-19.