"Nu am fost niciodată mai sigură în legătură cu obţinerea independenţei", a declarat premierul Scoţiei, cu ocazia începerii congresului Partidului Naţional Scoţian (SNP), potrivit Guardian, citat de Mediafax.
"Prioritatea de acum este combaterea pandemiei, dar Scoţia trebuie să fie pregătită pentru ceea ce urmează. Scoţia se apropie de un moment istoric. Independenţa este o perspectivă clară, iar, în contextul unirii eforturilor, al atitudinii umile şi muncii dificile, nu am fost niciodată mai sigură că vom obţine acest lucru. Poporul scoţian are dreptul de a-şi stabili viitorul. Trebuie să ne concentrăm toate eforturile pentru a ne asigura că oferim o ţară mai bună generaţiilor următoare", a adăugat Nicola Sturgeon.
"Susţinerea pentru independenţă a devenit opinia publică majoritară", a subliniat premierul Scoţiei.
Nicola Sturgeon a promis să stabilească înaintea alegerilor locale din mai 2021 data unui al doilea referendum, susținând că Brexitul a schimbat datele pentru scoțieni. Provincia britanică a votat masiv în 2016 împotriva ieșirii din UE, adoptată la scară națională și efectivă de la sfârșitul lui ianuarie.
Vorbesc aici de țări dezvoltate, care se pot ține pe propriile picioare sau sunt subvenționate puternic din exterior. UK e una dintre aceste țări. Iar Groenlanda are un nivel de trai ridicat și își permite, primind subvenții grase de la patria-mumă Danemarca.
Ce noroc! Aici nu sunt dispute.
Ambele au limbi si traditii istorice specifice, diferite de limba oficiala a tarii din care fac parte.
Ambele au fost ocupate prin acte de razboi si invazie militara (foarte sangeroase in Scotia, Catalonia a fost divizata intra Spania si Franta).
Cele doua entitati statale au in principiu un drept de "auto-determinare", recunoscut de ONU, dar pe care statele mari vestice nu vor sa-l aplice pe propriile teritorii.
Atat separatistii catalani cat si cei scotieni sunt acuzati ca "sunt platiti/manipulati de Putin/Rusia".
In realitate, dorinta de a crea state suverane pt aceste doua popoare e veche de secole, nu a aparut recent.
In cazul Scotiei, viabilitatea economica dupa eventuala separare de UK se pune mai acut decat pt Catalonia (care este cea mai prospera regiune a Spaniei si s-ar descurca fara probleme).
Scotia primeste subventii de la guvernul federal de la Londra, potrivit unei formule numite "Barnett":
https://en.wikipedia.org/wiki/Barnett_formula
Astfel, Scotia primeste cam 11% din totalul fondurilor federale, bani pe care trebuie sa-i puna din fonduri proprii sau sa accepte pierderi financiare.
Nu poate compensa totul din petrolul M.Nordului pt ca nu Scotia a investit acolo masiv, va fi o formula de impartire a resurselor si nu e sigur cat poate obtine Scotia (o evaluare din 2016 era pe la 8 miliarde lire/an, insuficient).
Acum are un deficit anual de vreo 15 miliarde lire (-8% PIB, in timp ce pre-Covid restul UK era la -2%).
Scotia, odata separata de UK, devenita suverana, trebuie sa parcurga toate etapele de aderare la UE.
Dupa o eventual aderare, va trebui sa instituie frontiera si taxe cu restul UK, alta dificultate care acum se vede foarte clar in problema Irlandei de Nord/Rep.Irlanda.
60% din comertul Scotiei e cu restul UK, doar 20% cu UE !
In clar, Scotia independenta va fi la inceput mai saraca.
A fost o decizie excelenta!