Grecia: Grevă a funcționarilor publici, proteste la Atena și Salonic în pofida restricțiilor anti-Covid

de S.J.     HotNews.ro
Joi, 26 noiembrie 2020, 13:48 Actualitate | Internaţional


Greva Grecia
Foto: Aris Messinis / AFP / Profimedia Images
Funcționarii publici și alți angajați din sectorul de stat din Grecia au intrat în grevă pentru 24 de ore pentru a pretinde o varietate de revendicări, printre acestea fiind și condiții de protecție mai bune împotriva coronavirusului la locurile de muncă, anunță Ekathimerini.

Cursele feriboturilor către insulele elene au fost sistate iar în Atena metroul a fost închis și tramvaiele oprite deși autobuzele au continuat să funcționeze în capitala greacă.

Zborurile care au fost anulate sau reprogramate au fost reluate după ce o instanță a decis că participarea controlorilor de trafic aerian la grevă este ilegală.

Jurnaliștii greci s-au alăturat de asemenea mișcării de protest între orele 11:00 și 13:00, interval de timp în care nicio știre nu a fost difuzată.

În jur de 400 de persoane s-au strâns în centrul Atenei pentru un marș de protest, sfidând interdicția de adunare în grupuri mari pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

O carantină la nivel național este în vigoare până la sfârșitul acestei luni însă este așteptat ca restricțiile să fie extinse și în luna decembrie.

În jur de 150 de angajați aflați în grevă s-au strâns pentru scurt timp și în cadrul unui miting de protest în orașul Salonic din nordul țării.

Sindicatele funcționarilor publici au formulat mai multe revendicări, printre acestea numărându-se sporirea măsurilor de protecție împotriva COVID-19 la locurile de muncă și în școli, angajări masive în transportul public și sistemul medical și creșteri de salarii.

Angajații companiilor de transport public au cerut de asemenea să fie testați pentru COVID-19 gratuit.

Grecia se confruntă cu o creștere semnificativă de cazuri și decese cauzate de COVID-19, acestea punând presiuni majore asupra sistemului medical al țării.

Multe unități de terapie intensivă au ajuns la capacitate maximă sau sunt pe punctul de a o face, în special în nordul țării - epicentrul pandemiei în Grecia, în pofida angajărilor în masă de personal medical de la izbucnirea pandemiei și dublării numărului de paturi ATI.

Autoritățile responsabile de sănătatea publică au rechiziționat două clinici private din Salonic pentru a fi transformate în spitale Covid.

Grecia a înregistrat peste 97.000 de infecții cu coronavirusul de la izbucnirea pandemiei și mai mult de 1.900 de decese cauzate de COVID-19.

Aproape 600 de persoane sunt tratate în secții de terapie intensivă, potrivit cifrelor publicate miercuri de guvernul elen.

Citește și:








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















784 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by