Brusca decizie a Administrației Trump de a reduce programele Rezervei Federale (Fed) de creditare pentru cazuri de urgență e un joc păgubos, scrie The New York Times, citat de agenția Rador.
Secretarul Trezoreriei (echivalentul ministrului de finanțe în guvernul SUA, n. red.) își petrece ultimele câteva luni ale mandatului său încercând să creeze probleme președintelui ales, Joe Biden, și economiei americane. O dovadă este decizia de joi prin care se pune capăt unor programe de creditare ale Rezervei Federale (în SUA, Fed - echivalentul unei bănci centrale, n. red.) stabilite în cursul acestui an pentru a reduce declinul economic provocat de pandemia de coronavirus.
Aceste programe sunt niște măsuri de urgență destinate unor forme diverse de creditare. De exemplu, Banca Centrală poate acoperi debitele de stat și locale, dar cu niște rate considerabil mai mari decât cele de pe piața actuală. În cazul în care creditorii privați se retrag, Fed este cea care îi înlocuiește.
Fed, ca de altfel și mulți experți independenți, afirmă că aceste programe sunt încă valabile. Într-adevăr, Fed s-a opus public deciziei lui Mnuchin – un demers remarcabil din partea unei bănci centrale a cărei politică aproape neschimbată a fost aceea ca, public, să facă front comun cu Trezoreria.
În această săptămână, Jerome Powell, președintele Fed, a declarat că programele se vor termina din momentul în care ele nu vor mai fi necesare, “și nu cred că acum e momentul, după cum nu cred nici că un asemenea moment va veni prea curând“.
Programele au fost ușor folosite, dar, la fel ca în cazul plaselor puse sub acrobații care merg pe sârmă, nu numărul beneficiarilor e cel care contează.
Cazurile de coronavirus sunt în creștere și sunt semne care indică un declin al activității economice. În plus, eliminarea acestor măsuri de protecție ar putea ea însăși să destabilieze piețele.
Poate cel mai important este însă faptul că Mnuchin împiedică orice prelungire a programelor Fed.
Fed a susținut ca, prin crearea acestor programe, Trezoreria să absoarbă orice pierdere, iar Congresul a alocat în acest scop $454 miliarde. La început, programele au fost concepute astfel încât ele să se desfășoare până la sfârșitul acestui an, iar, joi, Mnuchin a spus că nu le va prelungi peste acest termen. El a mai spus totodată că vrea ca FED să returneze toți banii încă necheltuiți.
Această ultimă declarație e deosebit de importantă. Legea le permite celor de la Fed să continue creditarea și anul viitor, dar nu permite Trezoreriei să aloce pentru Fed bani mai mulți. Cerând restituirea banilor, Mnuchin îl împiedică pe secretarul care îi va urma să poată reveni cu ușurință asupra deciziei.
Fed ar fi putut să folosească acești bani pentru eforturi mai mari în vederea reducerii costurilor de creditare pentru guvernele de stat și locale, precum și pentru micile afaceri. Indignați de refuzul senatorilor republicani de a aproba prelungirea acestui stimulent fiscal, democrații vedeau programele Fed ca pe o sursă de sprijin în cazul în care condițiile economice vor continua să se deterioreze.
Un nou secretar al trezoreriei ar mai putea încă să autorizeze prelungirea creditării Fed cu bani din alte surse. Fed ar putea reveni asupra condiției sale, potrivit căreia programele de creditare necesită un sprijin din partea Trezoreriei. Congresul ar putea pune mai mulți bani la dispoziție, dar capacitatea Fed de a putea scăpa de cătușe nu e un motiv ca asemenea cătușe să i se și pună.
O opinie ceva mai generoasă legată de decizia lui Mnuchin ar fi aceea că, mânat de motive ideologice, el ar dori să reducă din sprijinul federal acordat sectorului privat. Limitând numărul pârghiilor pe care le-ar putea avea la dispoziție viitoarea Administrație Biden, el își înlocuiește propriile preferințe politice cu cele exprimate de majoritatea americanilor care tocmai l-au ales pe Biden.
Atitudinea lui Mnuchin se deosebește mult și într-un mod rușinos de cea a Administrației Bush într-o perioadă asemănătoare de criză economică după alegerile prezidențiale din 2008.
Atunci, secretarul trezoreriei care tocmai urma să plece, Hank Paulson, a căutat să îi lase apropiatei Administrații Obama un spațiu de manevră, implicând totodată viitoarea administrație în adoptarea unor decizii importante. Atunci când guvernul a avizat salvarea celor de la Bank of America, în ianuarie 2009, oficialii au spus cât se poate de clar că atât președintele care pleacă, precum și președintele care vine au aprobat planul de salvare.
O părere mai puțin generoasă despre comportamentul lui Mnuchin ar fi aceea că el se implică într-un plan de sabotaj al cărui unic scop este acela de a-i pedepsi pe adversarii politici ai președintelui Trump.
Oricare ar fi motivul, decizia își ratează obiectivul. Prin păstrarea programelor de creditare, Mnuchin ar putea răspunde intereselor populației, evitând să își mânjească și mai mult propria reputație.
18
2
