Măsura este inversa celor anunțate în mai multe țări europene: deși țări precum Franța sunt afectate în prezent de un al doilea val, școlile au rămas deschise în timp ce populația a fost supusă la măsuri stricte de izolare.
Orașul cel mai afectat de pandemie din primăvară - cu peste 24.000 de morți din cauza virusului - New York a adoptat de luni de zile un management al sănătății deosebit de precaut, ceea ce l-a ajutat să reziste la reapariția unui virus care se dezlănțuie în multe multe alte părți ale țării.
De îndată ce a fost anunțată închiderea, o petiție care solicită ca școlile să rămână deschise a fost semnată de aproximativ 13.000 de persoane până joi la prânz.
Și zeci de părinți, uneori însoțiți de copiii lor, au demonstrat joi în fața primăriei, la sud de Manhattan.
Într-o scrisoare care însoțește petiția, aceștia subliniază că acest prag de 3% este „arbitrar și depășit”. Mai ales că testele efectuate în școli indică o rată de pozitivitate mult mai mică decât restul orașului, la 0,23%.
Pentru acești părinți, închiderea unităților publice - în timp ce majoritatea școlilor private rămân deschise - este un nou factor de inegalitate: sancționează mai întâi copiii din medii defavorizate - în special cei 60.000 de copii care așteaptă încă un computer sau conexiune la internet - și mamele care lucrează.