Aproximativ 143.000 de copii sub cinci ani mor în fiecare an de pneumonie în Nigeria, respectiv un copil la fiecare 20 de secunde, afirmă ministerul nigerian al Sănătății, care este îngrijorat că epidemia de Covid-19 ar putea agrava acest bilanț deja forte "sumbru", scrie AFP.

NigeriaFoto: Google Maps

Pneumonia este "prima cauză de mortalitate pentru copiii sub cinci ani din Nigeria, unde se înregistrează o rată a mortalității infantile de 132 de decese pentru 1.000 de nașteri", cea mai mare din lume, a afirmat joi sr Olorunnimbe Mamora, secretar de stat în ministerul Sănătății, cu ocazia zilei mondiale a pneumoniei.

Nigeria este cea mai populată țară a Africii, cu 200 de milioane de locuitori.

Pneumonia, care se definește drept o infecție respiratorie acută provocată de bacterii, viruși sau ciuperci, reprezintă principala cauză a deceselor în rândul copiilor în lume, cu 2.000 de decese pe zi, în fața paludismului, a rujeolei sau a bolilor diareice, potrivit UNICF, care subliniază că "oxigenul medical asociat cu antibiotice ar putea salva foarte multe vieți".