Într-o țară stăpânită de emoții, personaje anoste precum Biden pot fi considerate necesare. Dar mă tem că el crede ceea ce spune. Anul trecut, adresându-se unor donatori bogați la hotelul Carlyle din Manhattan, el le-a spus nu numai că „nu i se va schimba nimănui nivelul de trai, nimic fundamental nu se va schimba”, ci și că „trebuie să fiți în măsură să ajungeți la consens în cadrul sistemului nostru”. În acest context, consensul arată a conciliatorism, scrie The Guardian, citat de Rador.
Se poate argumenta că tentativa lui Obama de a reconcilia forțe ireconciliabile, de a cosmetiza faliile, i-a creat lui Donald Trump ocazia de care avea nevoie. În loc să confrunte băncile a căror lăcomie nesăbuită a provocat criza financiară, el i-a permis secretarului trezoreriei Timothy Geithner să le salveze de la faliment, consimțind ca 10 milioane de familii să-și piardă locuințele. Sub Obama, departamentul justiției și parchetul general au blocat încercările de urmărire în instanță a potențialelor infracțiuni ale finanțiștilor. El a insistat pe acorduri comerciale care erodau drepturile muncitorilor și normele de mediu și a prezidat peste expansiunea inegalității și concentrarea averilor, peste degradarea condițiilor de muncă și peste fuziuni și achiziții de companii record. Cu alte cuvinte, el nu a spart consensul care a ajuns să devină ideologia dominantă a vremurilor noastre: neoliberalismul.
Neoliberalismul a fost concis definit de William Davies, profesor la Goldsmiths College, drept „uzurparea [«disenchantment» în original - n.trad.] politicii de către economie”. Neoliberalismul vede politica drept un mijloc ineficient ori ilegitim de propășire socială. Procesul decizional ar trebui transferat „pieței”, care este un eufemism pentru puterea banilor. Prin vânzare și cumpărare stabilim o ierarhie naturală a învingătorilor și perdanților. Orice tentativă de a interveni în descoperirea acestei ordini naturale - impozitarea bogaților, redistribuirea bunăstării, reglementarea mediului de afaceri - va inhiba progresul social.
Neoliberalismul uzurpă politica prin aspirarea puterii din voturile populației. Când guvernul își abandonează ambiția de a modifica realitățile sociale sau de a oferi dreptate socială, politica devine irelevantă pentru viața oamenilor. E percepută doar ca o pălăvrăgeală a unei elite distante. Și acea uzurpare devine deposedare de drepturi.
Înainte ca neoliberalismul să provoace crahul din 2008 doctrinele lui erau tratate drept ortodoxie de întregul spectru politic. Obama a avut ocazia să evadeze din această cușcă, să lupte cu forțele disimulate în spatele „pieței” și cu clivajele sociale provocate de ele. Dar el a ales să nu profite de ea. Eleganța și bunul simț nu pot învinge de unele singure nedreptatea structurală.
Trump s-a năpustit în acest vid politic. Haotic și lipsit de scrupule, el a atacat consensul neoliberal în unele privințe, rupând tratate comerciale, dar din alte puncte de vedere l-a consolidat. Însă ideea importantă este că el a fost un monstru creat chiar de către acel consens. Succesul lui a fost produsul falsei unități și falsei vindecări promovate de consensul elitei politice. Când politica uzuală nu oferea decât umilință și frustrare, oamenii s-au întors spre o anti-politică marcată de virulență și demagogie.
Biden s-a deplasat mai la stânga față de vremea în care era vicepreședintele lui Obama. Programul lui cuprinde unele măsuri solide. Dar există acolo și o hotărâre de a nu rupe consensul prin confruntarea directă cu clasa donatorilor. „Revoluția energiei curate” propusă de el prevede investiții masive în regenerabile și într-o infrastructură mai verde, dar acoperă jumătate din efortul necesar pentru evitarea catastrofei climatice. Totuși, fără un program activ de casare a infrastructurii murdare și de a se lăsa combustibilii fosili în subteran - altfel spus, fără a se confrunta direct cu capitalul fosil -, va fi mai puțin eficientă decât își imaginează el.
Măsurile lui pentru sprijinirea micilor firme sunt pozitive, dar nu vor conta prea mult dacă nu va fragmenta marile companii, începând cu giganții tehnologici. El a promis că va mări impozitele pentru bogați. Însă plutocrații îi vor râde în față dacă nu va porni un război contra paradisurilor fiscale și regimurilor opace, începând chiar cu statul lui, Delaware. Dacă Biden nu va uni populația împotriva oligarhilor care controlează țara, oamenii vor rămâne dezbinați.
Biden va fi frânat și de circumstanțe. Se va confrunta cu un Senat ostil dacă democrații nu vor câștiga ambele poziții de senator în Georgia. Numirile făcute de Trump asigură că nu numai Curtea Supremă, dar și mulți judecători federali vor căuta să obstrucționeze măsurile progresiste. O mare parte a timpului și-o va petrece stingând flăcările pandemiei și pe ale crizei economice și sociale provocate de ea.
Poate părea stranie observația că SUA au avut noroc să se aleagă cu Trump, dar chiar au fost norocoase dintr-un punct de vedere: chiar dacă el e ahtiat după putere și e lipsit de orice urmă de conștiință și compasiune, el mai este și pripit și incompetent și nici nu a urmat vreun program clar. Cu alte cuvinte, și-ar fi dorit să fie dictator, dar nu avea nici o șansă. A mai avut și ghinion: în lipsa pandemiei ar fi putut câștiga din nou. Însă el a bătătorit deja o potecă pentru cineva mai eficient: cineva cu aceeași absență a constrângerilor morale ca și Trump, dar cu un program bine determinat și o gândire cumpănită, strategică. Dacă Biden nu va rupe consensul politic, în 2024 el i-ar putea deschide ușa unui autocrat competent. În revista Atlantic Zeynep Tufekci a numit deja câțiva candidați plauzibili și înfricoșători.
Înainte de a ne gândi la soluții, cred că trebuie să admitem posibilitatea ca politica americană să nu mai fie reparabilă. Sistemul este ferecat cu un lacăt constituțional; e îndatorat puterii banilor, care s-a consolidat prin decizia catastrofală „Citizens United” a Curții Supreme ce a eliminat plafonul cheltuielilor politice în materie de lobby; și e posibil ca acum el să fie confuz, înspăimântat și furios dincolo de orice speranță. Dar, dacă există totuși o soluție, ea trebuie să includă și revenirea politicului.
Cum ar arăta ea? Suspectez că ar însemna un populism de stânga gălăgios care să atace miliardarii, marii donatori din politică, anularea programelor publice de protecție și infracționalitatea financiară și care să pledeze pentru o redistribuire radicală atât a bunăstării cât și a puterii politice. Ar trebui să treacă peste obstrucțiile Senatului și Curții Supreme, adresându-se direct populației. Ar trebui să clădească și să susțină mișcări sociale mai puternice decât Partidul Democrat, folosindu-și baza activistă nu doar pentru a câștiga alegeri, ci și pentru a realiza schimbarea politică.
Chiar dacă Biden este un cameleon politic și chiar dacă eu nu voi abandona niciodată speranța, e greu să-l vezi îndeplinind un asemenea rol. Poate că sunt eu prea pesimist, dar în această fază timpurie președinția lui îmi pare un fel de interregn între ceva groaznic și ceva mult mai rău.
19
14
