Coronavirus: Grecia impune carantină pe durata nopții
În timp ce traficul a rămas dens în Atena, în ciuda unui blocaj impus de sâmbătă, secretarul de stat pentru Protecția Civilă, Nikos Hardalias, a anunțat o carantină de noapte în toată țara de vineri, între orele 21:00 și 05:00. Doar „călătoriile din motive de muncă și sănătate” vor fi permise, a spus el.
Întreaga Grecia a fost închisă din nou de sâmbătă și până pe 30 noiembrie, rămânând deschise doar magazine de produse „esențiale”, în special supermarketuri și farmacii.
Grecii pot călători doar cu un SMS sau un certificat scris care să indice unul dintre cele șase motive autorizate pentru călătorie (sănătate, mâncare, activitate sportivă sau animale de companie, însoțire la școală sau ajutor persoanelor vulnerabile, servicii publice și bănci, eveniment de familie).
Numărul de contaminări zilnice a continuat însă să crească: miercuri autoritățile au înregistrat 2.752 de persoane infectate, sau 63.321 în total.
Patruzeci și trei de persoane au murit în ultimele 24 de ore, un record de când virusul a apărut pentru prima dată în Grecia la sfârșitul lunii februarie.
"Am văzut o serie de călătorii inutile", a spus Nikos Hardalias, în timpul unei declarații la televiziunea publică ERT, deplângând traficul încă intens.
„Situația este extrem de critică”, în special în Salonic, unde una din trei persoane este infectată, a avertizat el.
"În Salonic, rata de pozitivitate a atins 32%, răspândirea (virusului) este foarte importantă și sistemul de sănătate este în roșu", a declarat ministrul sănătății Vassilis Kikilias, care a vizitat urgență în acest oraș de aproximativ un milion de locuitori, al doilea ca mărime din țară.
Ministrul de externe Nikos Dendias și secretarul său de stat au anunțat că vor intra în carantină „ca măsură de precauție”, după ce au fost în contact cu o persoană infectată.
- 0 (0 voturi)Singurul stat în care poate chiar are sens măsura! (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 21:06) Nyk1 [utilizator]De asemenea, o altă idee bună ar fi interzicerea spargerii farfuriilor din care s-a mâncat, pentru a nu răspândi virusul în toate direcțiile în cazul în care acesta se află pe ele!raspunde trimite

Etapa a doua a vaccinării împotriva COVID-19: Cine are dreptul să se vaccineze în această etapă, când și cum te poți programa. Înființarea centrelor de vaccinare, în continuare în aer
Vom călători în UE doar cu „pașaport de vaccinare”? Precedentul „Carnetului Galben”
De ce Dacia intră într-o nouă etapă datorită SUV-ului Bigster și de ce apropierea de Lada nu ar trebui să ne sperie
Cum vrea Guvernul să elimine haosul liberalizării pieței energiei / Consumatorii vor putea primi reduceri de preț, până în iulie, de la furnizorii de ultimă instanță - Proiecte
EXCLUSIV Moștenirea Gabrielei Firea: Ce salarii au directorii și angajații companiilor municipale Ep. II