Președintele francez Emmanuel Macron s-a săturat de maniera în care o parte a mass-mediei anglofone a înfățișat măsurile luate de guvernul său împotriva activităților islamiste din Franța, notează National Review.

Emmanuel MacronFoto: Ludovic Marin / AFP / Profimedia Images

Imediat după uciderea profesorului Samuel Paty de săptămâna trecută, un titlu inițial din New York Times părea să anunțe știrea prin prisma dezbaterilor despre poliție din Statele Unite: „Poliția franceză împușcă și ucide un bărbat după un atac cu cuțitul mortal pe stradă” (French Police Shoot and Kill Man After a Fatal Knife Attack on the Street).

Un articol apărut ulterior în Associated Press intitulat „De ce suscită Franța furie în lumea musulmană” scria că: „trecutul său colonial brutal, politicile seculare ferme și un președinte care vorbește dur și este văzut ca insensibil față de religia musulmană joacă toate un rol”.

Macron și-ar fi exprimat săptămâna trecută furia cu privire la aceste relatări în timpul unei ședințe a cabinetului. Weekendul trecut Le Monde a scris despre iritarea președintelui francez privind modul în care New York Times și Washington Post au prezentat apărarea sa a modelului republican francez.

„Alinierea cu multiculturalismul american este o formă de gândire defetistă”, a afirmat acesta, potrivit Le Monde.

Un editorial de opinie publicat de Financial Times săptămâna aceasta pare să fi fost picătura care a umplut paharul.

În articol, pe care FT l-a dat jos între timp fiindcă ar conține „inexactități faptice”, autorul avertiza că retorica și campania lui Macron împotriva „separatismului islamic” alienează musulmanii francezi și oferă muniție extremei drepte.

Miercuri, FT a publicat răspunsul lui Macron:

„Pentru cititorii săi, și eu sunt unul dintre ei, să fii informat de Financial Times înseamnă să fii sigur că accesezi date robuste, analize bogate și informații de încredere fără a fi nevoit să verifici veridicitatea acestora. Prin urmare, cine și-ar fi putut imagina că afirmațiile publice ale liderului unui stat membru G7 ar putea fi distorsionate de către această organizație de știri?

Însă exact asta s-a întâmplat într-un editorial publicat online ieri. Articolul mă cita greșit, folosind „separatism islamic” - un termen pe care nu l-am folosit niciodată - în loc de „separatism islamist”, care este o realitate în țara mea. [Editorialul] mă acuza de stigmatizarea musulmanilor francezi în scopuri electorale și de încurajarea unui climat de teamă și suspiciune față de ei”.

Președintele francez a continuat prin a apăra abordarea guvernului său în combaterea terorismului pe teritoriul francez și a respins acuzațiile de prejudecată la adresa musulmanilor.

Și alți membri ai cabinetului lui Macron au exprimat o respingere similară a reperelor culturale americane. Jean-Michel Blanquer, ministrul educației francez, a criticat curentele de gândire care ies din universitățile americane, precum intersecționalismul, și a cerut ca acestea să fie combătute.

Guvernul lui Macron duce o bătălie pe două fronturi: primul, și cel mai evident, împotriva „separatismului islamist” identificat de președintele francez.

Iar al doilea este împotriva tendințelor care s-au metastazat în campusurile universităților americane care ar împiedica Franța să se apere în conformitate cu valorile sale republicane, notează National Review.