Deputatul şi criticul de artă Vittorio Sgarbi a fost dat afară din aula Camerei Deputaţilor, după ce a fost invitat în repetate rânduri să poarte masca în timpul discursului vicepreședintelui Maria Edera Spadoni, potrivit Ansa.it.

Vittorio SgarbiFoto: Wikipedia

Prin urmare, președintele Camerei, Roberto Fico, a sancționat comportamentul lui Vittorio Sgarbi în timpul ședinței Conferinței liderilor de grup şi i-a însărcinat pe chestori să deschidă o anchetă asupra episodului care s-ar putea încheia cu o sancțiune a parlamentarului.

În aprilie, Vittorio Sgarbi, care este şi critic de artă, a declarat în plenul Parlamentului italian că numărul victimelor vehiculat oficial „este fals şi are menirea de a-i teroriza pe italieni".