Taifunul Molave a crescut în intensitate până la nivel de super taifun, marţi dimineaţă, ciclonul tropical fiind însoţit de viteze ale vântului de circa 45 de metri pe secundă în centrul său, a anunţat biroul meteorologic din provincia insulară Hainan din sudul Chinei, relatează agenţia Xinhua, preluată de Agerpres.

Dezastru provocat de taifunul MolaveFoto: Erik DE CASTRO / AFP / Profimedia

Al 18-lea taifun format în acest an, Molave a făcut ravagii în Filipine înainte de a ajunge marţi dimineaţă în zona sud-estică a Mării Chinei de Sud, la aproximativ 500 kilometri distanţă de Insula Yongxing, una dintre insulele din Arhipelagul Spratly (Xisha).

Potrivit prognozelor, furtuni provocate de acest super taifun sunt aşteptate în Hainan marţi şi miercuri.

Vântul puternic şi ploile care însoţesc taifunul Molave au lăsat în urmă trei morţi în Filipine, în timp ce alte 13 persoane sunt date dispărute, a anunţat marţi Consiliul naţional pentru reducerea şi gestionarea riscului de dezastre.

Autorităţile din Vietnam se grăbesc, marţi, să evacueze peste jumătate de milion de persoane din calea taifunului, potrivit Reuters. De asemenea, sute de zboruri au fost anulate, iar şcolile au fost închise în zonele de mare risc.

Conform prognozelor, taifunul Molave, însoţit de viteze ale vântului de până la 165 de kilometri la oră, va atinge zona de uscat în Vietnam miercuri dimineaţă.

Molave va fi a patra furtună care loveşte ţara din Asia de Sud-Est în această lună, agravând situaţia din regiunile centrale unde cel puţin 130 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor şi a alunecărilor de teren şi multe alte persoane sunt în continuare date dispărute.

Guvernul din Vietnam a anunţat luni că se pregăteşte de evacuarea a aproape 1,3 milioane de persoane din zone cu risc.