La Stampa: Generația Z, cea mai informată și mai amabilă, care preferă părinţii în locul influencerilor

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 27 octombrie 2020, 2:07 Actualitate | Internaţional


Generatia Z
Foto: Pixabay.com
Amabili și informaţi, capabili să stabilească relații empatice prin intermediul internetului și pe rețelele sociale, fără a avea nevoie de influenceri (în care au încredere doar în procent de 17%). Aceasta este noua generație Z, sau „Digitalii”, care o urmează pe cea a milenialilor, adică actualii adolescenți și post-adolescenți, născuți între 1995 și 2010, sau prima generație „conectată permanent la internet” care a crescut cu dispozitive tactile (ceea ce constituie o mare diferență), scrie cotidianul italian La Stampa, citat de Rador.

Continuând să fie dependenţi de mamă și de tată, atunci când au nevoie, adolescenţii din generaţia Z primesc informații despre probleme economice folosind canale diversificate atât online, cât și offline, însă, în final, prevalează influența care provine din cercul familial.

Pentru generația Z, liderii de opinie pentru informații sunt experții în domeniu și prietenii, citați ca fiind foarte relevanți, de 34% și respectiv 33% dintre intervievați, iar pe locul trei, pentru cei sub 20 de ani, sunt părinții, cu un procent de 25%, în timp ce pentru tinerii de 20-25 de ani predomină ca sursă jurnaliștii, în procent de 20%, alături de sportivi, pentru adolescenţii de sex masculin.

Influencerii, de la care apreciază în principal capacitatea acestora de a filtra și traduce fluxurile de informații (lucrează ca brokerii), sunt considerați puncte de referință de doar 17% din eșantionul intervievat. 57% din eșantion consideră că activitatea de influencer este o profesie reală și 30% ar dori să adopte în viitor această carieră.

Este foarte posibil ca datorită faptului că simt mai puternic decât generația alfa anterioară legătura cu membrii familiei, caracteristicile pe care tinerii generaţiei Z le caută la liderii de opinie să fie bunătatea și empatia, aşa cum reiese dintr-un studiu intitulat „Am încredere în tine” și realizat de Tips Ricerche, o agenție specializată în cercetarea pieței.

Cercetarea, născută în cadrul Opinion Leader 4 Future, un proiect de trei ani lansat în Italia de Universitatea Catolică prin Almed (Liceu specializat în Media, Comunicare și Divertisment) în colaborare cu Banca Credem (Credito Emiliano), are ca scop studierea relevanței și rolului noilor lideri de opinie din peisajul comunicării și informației.

În ceea ce privește sfera economică, adolescenţii intervievați par să prefere metodele de interacțiune directă, față în față, motiv pentru care tinerii din generaţia Z apelează la persoane de încredere, cum ar fi membri ai familiei și cunoscuți. Jurnaliștii, împreună cu experții din industrie (consultanţi, de exemplu), sunt şi ei consideraţi o sursă de încredere.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4748 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță
Prin „Queen’s Gambit” Netflix ne arată că geniile sunt banale până când ajung subiecte de serial

Cursă contra-cronometru pentru România să cheltuiască cele 30 de miliarde de euro din planul de redresare. Comisarul European pe Transporturi: „Ultimele plăți se pot face în 2026. După acel termen, lucrările trebuie finanțate din alte surse”

Trenuri de legendă și amintiri dintr-o epocă ce nu va mai reveni - Octavian Udriște: De locomotiva cu aburi trebuia să ai grijă ca de o ființă, avea mai mult suflet

VIDEO Drumul Expres DX12 Craiova - Pitești: Imagini din dronă cu tronsonul unde românii de la UMB lucrează în forță. „Deja pe 70 la sută se va ajunge în situația de a se putea turna asfalt”

​VIDEO. 25 de întrebări despre vaccinul anti-COVID-19 (3): Am 20 de ani și nu am fost niciodată bolnav, de ce ar trebui să mă vaccinez?

Povestea omului care a făcut prima fotografie acum aproape 200 de ani

Autostrada Sibiu - Pitești - Bătaie mare pe cel mai scump tronson licitat vreodată în România: 15 oferte depuse de la firme din Europa, Turcia și China / UPDATE: Care sunt constructorii

Lupta cu sistemul: Nicușor Dan a suspendat un funcționar care a dat aviz de defrișare pentru grădina unor case de pe Kiseleff, unde ar putea apărea blocuri de 4 etaje, și pe care primarul încearcă să o salveze de 10 ani

Investiții personale în criză. Andrei a investit de Black Friday, nu a cheltuit. N-are acasă un Turbion în miniatură, dar gândește pe termen lung

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by