Qatar: Femei examinate cu forța la aeroport, după găsirea unui copil abandonat într-o toaletă / Pasagere din mai multe țări și zboruri au fost vizate

de N.O.     HotNews.ro
Duminică, 25 octombrie 2020, 21:28 Actualitate | Internaţional


Avion Qatar Airways
Foto: Twitter @qatarairways
Pasagere au fost supuse forțat la ample examinări corporale după descoperirea unui nou-născut prematur abandonat în toaletele aeroportului din Doha, capitala Qatarului, potrivit unor informații depresă confirmate de AFP.

Femeile, al căror număr nu a fost specificat, au fost debarcate din avioane și duse la ambulanțe unde au fost supuse examinărilor pentru a afla dacă au născut recent.

„(Funcționarii) forțau femeile să treacă prin examene corporale în principal teste forțate Papanicolau”, a declarat duminică pentru AFP o sursă din Doha, care a fost informată despre o investigație internă cu privire la incident.

Faptele, raportate de postul de televiziune australian Seven News, au avut loc pe 2 octombrie și au fost dezvăluite de pasagerii australieni.

Copilul era mort când a fost descoperit, a spus Seven News, fapt care nu a fost confirmat de sursele din Doha.

Din cauza incidentului, unul dintre zboruri, QR908 al Qatar Airways către Sydney a întârziat cu patru ore, potrivit site-ului de monitorizare Flight Radar 24.

Femeile din alte țări și din alte zboruri au fost supuse unor examinări similare, dar amploarea incidentului nu este încă cunoscută.

Ministerul australian pentru afaceri externe și comerț a declarat pentru Seven News că „a comunicat oficial autorităților” din Qatar „îngrijorările sale serioase cu privire la incident”.

El a adăugat că „a primit asigurări că informații detaliate și transparente despre eveniment vor fi furnizate în curând” de Qatar.

O anchetă este în curs de desfășurare în Qatar, potrivit Seven News.

Qatarul practică legea islamică care pedepsește sever femeile care rămân însărcinate în afara căsătoriei.

Compania Qatar Airways nu a comentat duminică, solicitată să facă acest lucru.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















34937 vizualizari

  • +8 (22 voturi)    
    Da (Duminică, 25 octombrie 2020, 21:32)

    mitg [utilizator]

    Este o situatie grava. Poate trebuia macar vazut oe camere cine a intrat si iesit in baia respectiva si restrans grupul, dar asta cu "am avut un avort spontan si apoi am plecat linistita" in calatorie este o poveste dubioasa care trebuie lamurita.
    • +4 (12 voturi)    
      wanted: Ninja looking woman (Duminică, 25 octombrie 2020, 23:32)

      gigiduru_ [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      Burka sau Nujab
  • +18 (44 voturi)    
    Civilizatia islamica in toata splendoarea... (Duminică, 25 octombrie 2020, 21:42)

    YorkshireTerrier [utilizator]

    Teoretic Qatarul e una dintre tarile musulmane cat de cat emancipate. LOL Poftim cultura!
    • -13 (49 voturi)    
      E vorba de un copil mort ! (Duminică, 25 octombrie 2020, 22:11)

      Idealistu [utilizator] i-a raspuns lui YorkshireTerrier

      Asa ca mai lasa-ma cu civilizatia. O femeie l-a abandonat, inteligentule.
      • +7 (25 voturi)    
        Si asta le-a dat dreptul sa le violeze pe altele? (Duminică, 25 octombrie 2020, 22:34)

        Alui [utilizator] i-a raspuns lui Idealistu

        Examinarea ginecologica cu forta e viol!
      • +10 (18 voturi)    
        Mai citeste o data articolul (Duminică, 25 octombrie 2020, 22:55)

        Milka Man [utilizator] i-a raspuns lui Idealistu

        trage aer in piept si intelege ca e vorba despre reactia autoritatilor si respectul fata de femei. Ahmed, tu esti?
      • +10 (18 voturi)    
        Nu despre copil vorbea (Duminică, 25 octombrie 2020, 23:11)

        imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui Idealistu

        Da, evident ca e o problema. Nu vreau sa ii bag cuvinte in gura (deci sa ma corecteze daca gresesc) dar banuiesc ca se referea fix la asta: "Qatarul practică legea islamică care pedepsește sever femeile care rămân însărcinate în afara căsătoriei."

        Putem merge pe diverse rute aici, de la incest, la viol sau chiar pana la dragoste interzisa. Dar ca sa nu fie pedepsita, de frica, intr-o lipsa de ratiune, a sacrificat copilul.

        Nimeni nu justifica sau lauda ce a facut, imi place sa cred ca pricepi asta. Ce banuiesc eu ca ar zice user-ul YorkTerr (si aici sunt de acord cu el) este ca desi in teorie Qatar PARE mai deschis, in realitate este la fel de inapoiat pe invataturile vechi.

        Nu lauda nimeni fata. Nu se bucura nimeni ca moare copilul. Este pur si simplu vorba despre faptul ca si daca vrei sa incept o viata "partiala" (adica ca femeie singura), este imposibil din cauza stigmatizarii.

        Evident ca ce a facut este revoltator. Dar la fel de revoltator este sa iei fiecare femeie sa o "ginecologizezi" fortat.

        Problema revine aici, as zice, fix la ce atinge acum Polonia. Avortul este un instrument critic pentru femeie, la fel ca si contraceptionalele. Corpul ei este corpul ei. Nimeni nu are dreptul sa dicteze sau sa interzica ce poate face o femeie cu propriul corp. Nu poti forta femeia sa nasca sau sa avorteze. Daca ea opteaza pentru oricare dintre cele doua optiuni este strict OPTIUNEA EI nu a altora.

        Eu pe ideea asta as merge si presupun ca si YorkTerr la fel.

        Daca tu vrei sa ramai in cubuletul tau mic si sa te legi de copil, fie. E dreptul tau. Dar lumea nu se rezuma doar la atata. Daca era o lume democratica, da, poate puteam discuta de centre de plasament samd. Dar Qatar nu este cea mai indulgenta. Pricepi?
      • +14 (24 voturi)    
        relax (Duminică, 25 octombrie 2020, 23:25)

        srpc [utilizator] i-a raspuns lui Idealistu

        pe harapi nu-i intereseaza copilul mort, ci daca muierea era sau nu maritata cand l-a avortat
      • +9 (23 voturi)    
        Iar după tine... (Luni, 26 octombrie 2020, 1:45)

        anton_carpati [utilizator] i-a raspuns lui Idealistu

        ...investigația presupune ca toate femeile din aria respectivă să fie forțate la un control ginegologic? Ție ți-ar plăcea să te ia poliția pe sus și să te verifice la puță din cauză că cineva s-a pișat în altarul bisericii de vizavi?
    • -4 (22 voturi)    
      e vorba de o CRIMA. (Duminică, 25 octombrie 2020, 23:05)

      Gryphus [utilizator] i-a raspuns lui YorkshireTerrier

      cautau criminalul, adica fmeiea sub om care a nascut un copil pe ascuns in baia unui aeroport si l=a lasat sa moara
      • +1 (7 voturi)    
        @gryphus (Luni, 26 octombrie 2020, 9:58)

        paonipao [utilizator] i-a raspuns lui Gryphus

        Copilul nu este mort asa cum prost ai dedus tu...!

        https://www.aljazeera.com/news/2020/10/26/passengers-strip-searched-after-baby-found-at-doha-airport
      • 0 (0 voturi)    
        Si ce daca? (Marţi, 27 octombrie 2020, 15:14)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Gryphus

        Vezi ce am spus mai jos! Dupa tine, daca copilul ar fi fost gasit intr-o toaleta publica din oras, ar fi trebuit testate ginecologic toate femeile din oras??!!
  • +14 (44 voturi)    
    In religia pacii (Duminică, 25 octombrie 2020, 21:46)

    Milka Man [utilizator]

    femeile au un singur drept: sa taca! Barbatii musulmani se tem groaznic de faptul ca femeile sunt mai destepte si mai bune decat ei. E trist ca in secolul 21, unii traiesc dupa reguli medievale si sunt si mandri de asta.
    • -19 (25 voturi)    
      qatarul (Duminică, 25 octombrie 2020, 23:01)

      Scarface1000 [utilizator] i-a raspuns lui Milka Man

      e mai dezvoltat de 100 ori ca multe tari Europene asa cum ii consideri tu inapoiati
      • +7 (15 voturi)    
        Am vazut (Luni, 26 octombrie 2020, 8:56)

        Alui [utilizator] i-a raspuns lui Scarface1000

        Am fost in vizita la o familie din Quatar. Femeile mananca pe jos. Enough said!
        • +1 (3 voturi)    
          Traditie bro... (Marţi, 27 octombrie 2020, 15:52)

          Scarface1000 [utilizator] i-a raspuns lui Alui

          Qatarul la o populatie de 2,7 milioane de locuitori are pib-ul Romaniei... Gandeste-te ca e pe locul 3 IN LUME la PIB per cap de locuitor dupa Luxemburg si Singapore... Asa ca te intreb eu pe tine, de ce crezi ca mancau femeile pe jos, din cauza ca nu-si permiteau sa-si cumpere o masa sau ca asa e traditia acolo?
      • +3 (3 voturi)    
        Dezvoltata ... poate (Luni, 26 octombrie 2020, 21:04)

        andypandy [utilizator] i-a raspuns lui Scarface1000

        Ca la drepturile omului orice tara araba este foarte "umana" (sarcasm cu polonicul). Adica in Quatar, o fata de 16 ani este violata si tot ea este bagata la inchisoare pentru relatii intime inafara casatoriei. Si daca nu zice nimik pentru a evita inchisoarea dar ramane insarcinata ... alta tragedie. Deci sa nu judecam asa de usor ca nu stim situatia. Dar cu siguranta drepturile femeilor in lumea araba nu sunt umane.
    • -14 (14 voturi)    
      Sanki (Luni, 26 octombrie 2020, 3:01)

      PureWhite [utilizator] i-a raspuns lui Milka Man

      Marș mha fatalaule
    • +5 (5 voturi)    
      Spune mai bine: (Luni, 26 octombrie 2020, 12:59)

      Vruum [utilizator] i-a raspuns lui Milka Man

      „reguli medievale”... din preistorie! Oricum - nici noi, euroatlanticii până la Urali - nu am ajuns toți în modernul secol XXI... (Aduceți-vă aminte cum erau controlate ginecologic obligatoriu femeile pe vremea tardiv-împușcatului).
      • +6 (6 voturi)    
        O data la 3 luni (Luni, 26 octombrie 2020, 13:45)

        fat.cat [utilizator] i-a raspuns lui Vruum

        Erau adunate in halele mari ale fabricilor si obligate sa se supuna unor controale ginecologice fortate. La gramada. Ca vitele. Medicii nici macar nu aveau manusi. Cu pungi de plastic erau consultate aceste femei. Desigur ca nici nu se punea problema sa li se ceara acordul.
        Cand ii aud pe unii regretand comunismul si admirandu-i pe fratii dictatori arabi (si nu numai) si in ziua de azi, imi vine sa mor.
  • +6 (20 voturi)    
    Examinare ginecologica cu forta e viol! (Duminică, 25 octombrie 2020, 22:32)

    Alui [utilizator]

    In America intri la inchisoare pentru asta!
  • -6 (24 voturi)    
    E vorba de o posibilă crimă (Duminică, 25 octombrie 2020, 23:24)

    Amerlocu [utilizator]

    E găsit un copil mort abandonat într-o toaletă. Evident că există suspiciunea de crimă.

    Dacă un adult e omorât într-o clădire de regulă poliția blochează ieșirile cât de repede e posibil și începe să-i percheziționeze și ancheteze pe toți cei din clădire. De ce ar fi o abordare diferită dacă e vorba de un copil și un aeroport?!
    • +1 (1 vot)    
      Nu zau? (Luni, 26 octombrie 2020, 21:32)

      LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

      In primul rand cica nu e crima, copilul nu e mort. Dar asta nu are nici o importanta relativ la ce se discuta aici! De acord ca trebuie facute ancheta. Dar de ce control ginecologic, deci ca un viol? In Quatar nu s-a auzit de ADN? A existat mandat semnat pentru toate femeile? Pe ce baza au fost banuite (TOATE!!!) si cerut mandatul?
  • +12 (18 voturi)    
    qatar (Luni, 26 octombrie 2020, 1:16)

    hanu [utilizator]

    acea tzara imprezentabila, tinuta in bratze pentru petrol.
  • +17 (21 voturi)    
    Aviz amatorilor de senzatii tari (Luni, 26 octombrie 2020, 6:08)

    persuasiv [utilizator]

    celor care vor turism intr-o tara musulman-totalitara....etc...d'asta toleranta si mare iubitoare de pace cu ramura de maslin in gura.Poate i se pare vreunui mic seic sau mare sef local,ca te uiti mai chioras decat el si de aici incepe distractia.Va duceti in concediu 3 si veniti doi.Pentru barfe si fandoseala pe coltu' biroului,e bun si Cipru.
  • +3 (15 voturi)    
    Cea mai mare satisfactie! (Luni, 26 octombrie 2020, 8:22)

    Alui [utilizator]

    Am o masina PHEV. N-am mai bagat benzina in rezervor de vreo patru luni, coducand doar electric. Ma bucur foarte mult ca banii mei n-au ajuns in buzunarele astora, a lui Erdogan sau a lui Putin.
    • -8 (14 voturi)    
      Aham (Luni, 26 octombrie 2020, 8:45)

      shobolanul de santina [utilizator] i-a raspuns lui Alui

      Si curentul ala pe care il bagi in baterie e facut doar de centrale eoliene, hidroelectrice sau fotovoltaice.
      BTW: Qatar-ul are foate mult gaz natural, nu se bizuie pe petrol. E cea mai avansata tara din golf (dpdv a drepturilor omului) si le-a dat cu flit sauditilor de aceea sunt sub embargo in zona lor. Luati de cititi fratilor!
  • +1 (7 voturi)    
    Copilul abandonat (Luni, 26 octombrie 2020, 10:00)

    paonipao [utilizator]

    Dupa nastere este in stare buna de sanatate.

    https://www.aljazeera.com/news/2020/10/26/passengers-strip-searched-after-baby-found-at-doha-airport
  • +2 (4 voturi)    
    sper sa nu o gaseasca (Luni, 26 octombrie 2020, 23:26)

    Adrian_1234 [utilizator]

    va dati seama ca pe aia religia pacii o sa o omoare...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by