Tinerii sunt mai puţin satisfăcuţi de democraţie şi mai dezamăgiţi în prezent decât în orice altă perioadă a ultimului secol, mai ales în Europa, America de Nord, Africa şi Australia, relevă un studiu realizat de Universitatea Cambridge citat de Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Milenialii”, cum sunt cunoscuţi tinerii născuţi între 1981 şi 1996, sunt mai deziluzionaţi decât generaţia X, născută între 1965 şi 1981, sau aşa-numiţii „Baby Boomers”, născuţi între 1944 şi 1964, ori generaţia interbelică (1918-1943).

„La nivel global, generaţiile mai tinere nu sunt doar mai nesatisfăcute de performanţa democratică decât vârstnicii, ci şi mai nemulţumite decât generaţiile anterioare în etape similare de viaţă”, au descoperit autorii studiului.

Tabloul este pesimist în SUA, Brazilia, Mexic, Africa de Sud, Franţa, Australia şi Marea Britanie. Totuşi, nivelul de satisfacţie al tinerilor a crescut în Germania, Coreea de Sud şi în multe dintre ţările central şi est-europene ieşite din comunism.

Principala cauză a dezamăgirii tinerilor faţă de democraţie este inegalitatea de avere şi venituri, afirmă raportul, citând statistici care arată că milenialii reprezintă, numeric, circa un sfert din populaţia Statelor Unite, însă deţin doar 3% din averea totală.

La aceeaşi vârstă, generaţia Baby Boomer deţinea 21% din avere.

Autorii sugerează că presiunea pe care populismul o exercită asupra politicii mainstream ar putea, în realitate, să crească angajamentul democratic prin forţarea partidelor şi a liderilor de orientare moderată să inverseze tendinţa de declin.

Studiul Centrului pentru Viitorul Democraţiei al Universităţii Cambridge a fost realizat pe baza datelor culese de la peste 4,8 milioane de respondenţi din 160 de ţări, între 1973 şi 2000.

Citește și: