Susţinători ai miliţiilor şiite din Irak au incendiat sâmbătă sediul unui partid kurd din centrul Bagdadului, după ce un fost ministru de origine kurdă a criticat gruparea, transmit AFP şi dpa, citate de Agerpres.

Mulţimi de simpatizanţi ai grupării Hashd Shaabi, cunoscută şi drept Forţele de Mobilizare Populară, au atacat sediul Partidului Democratic din Kurdistan (KDP) şi au incendiat părţi ale clădirii.

Incidentul s-a produs în urma unor comentarii ale fostului ministru de externe irakian Hoshyar Zebari, membru al KDP, în care el a descris drept o ''sarcină esenţială'' scoaterea forţelor Hashd Shaabi din 'zona verde' din Bagdad.

"Zona verde", unde se află ambasadele străine şi birourile guvernului irakian, a devenit ţinta unor atacuri cu rachete în ultimele luni. Miliţiile pro-iraniene sunt considerate vinovate de comiterea acestor atacuri.

Preşedintele regiunii semiautonome Kurdistan, Nechirvan Barzani, a condamnat atacul, pe care l-a numit un ''act de sabotaj''. ''Asaltul este o ameninţare pentru coexistenţa paşnică şi o încercare de a deturna armonia socială şi politică din ţară'', a afirmat el într-o declaraţie.

Premierul Kurdistanului irakian, Masrour Barzani, a condamnat la rândul său atacul şi a anunţat că i-a cerut premierului irakian Mustafa al-Kadhimi o anchetă cuprinzătoare şi pedepsirea autorilor.

Forţele Hashd Shaabi au jucat un rol important în eforturile Irakului de a dezmembra gruparea sunită jihadistă Stat Islamic.