România susţine adoptarea mai multor sancţiuni împotriva regimului din Belarus, pe fondul recentei intensificări a reprimării protestelor de la Minsk, a declarat luni ministrul afacerilor externe român Bogdan Aurescu, înaintea reuniunii Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene (CAE) de la Bruxelles, potrivit Agerpres.

Bogdan AurescuFoto: AGERPRES

''Referitor la Belarus, salutăm recenta intrare în vigoare a sancţiunilor, care este sprijinită foarte mult, dar acest lucru nu este suficient. Vedem o intensificare a reprimării din partea regimului contra protestatarilor, inclusiv în timpul acestui weekend. Nu vedem nici cea mai mică intenţie a regimului de a iniţia un dialog cu opoziţia.

Dialogul în interiorul unei celule de închisoare, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu două zile la Minsk, nu este un dialog adecvat cu opoziţia. Aşadar, susţinem mai multe sancţiuni, ne alăturăm unui grup de ţări care solicită mai multe persoane pe listă (celor supuşi sancţiunilor, n.red.), printre care domnul Lukaşenko.

România a cerut deja, la finalul lunii august, includerea domnului Lukaşenko pe lista persoanelor sancţionate şi, dacă situaţia se înrăutăţeşte şi mai mult, trebuie să luăm în considerare mai multe sancţiuni, poate sancţiuni economice îndreptate împotriva resurselor domnului Lukaşenko'', a spus şeful diplomaţiei române, potrivit declaraţiei postate pe site-ul audiovisual.ec.europa.eu.

Aurescu a amintit că, în semn de solidaritate (cu Polonia şi Lituania, n.red.), România a decis vineri să-şi recheme pentru consultări ambasadorul de la Minsk, Viorel Moşanu, decizie care intră în vigoare luni, 12 octombrie.

În urmă cu zece zile, Belarusul şi-a rechemat ambasadorii de la Vilnius şi Varşovia, în urma sancţiunilor europene contra funcţionarilor belaruşi acuzaţi de fraude electorale şi încălcări ale drepturilor omului. În plus, Minskul le-a cerut Lituaniei şi Poloniei să-şi reducă numărul diplomaţilor aflaţi la post în Belarus.