Un oraş din Polonia se pregăteşte pentru dezamorsarea unei bombe de 5 tone, rămasă din Al Doilea Război Mondial

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 12 octombrie 2020, 9:30 Actualitate | Internaţional


Oraşul polonez Swinoujscie se pregăteşte pentru o săptămână în care activităţile de zi cu zi vor fi perturbate, scafandri din Marina Militară începând luni operaţiunea de dezamorsare a unei bombe rămase din Al Doilea Război Mondial, care cântăreşte câteva tone şi a fost descoperită abia în 2019 în portul localităţii, informează agenţia DPA, potrivit Agerpres.

Bomba britanică, numită Tallboy, cântăreşte 5,4 tone, conform BBC. Această bombă a fost descoperită în timp ce o echipă de muncitori lucra la adâncirea unui canal.

Operaţiunea de scoatere a bombei va fi una dintre cele mai dificile de acest gen desfăşurată în Europa.

Scafandrii au prevăzut două zile doar pentru scoaterea bombei din nisipul în care se află. Abia după ce această operaţiune va fi încheiată, echipa va încerca să scoată detonatorul, a declarat un oficial al marinei pentru agenţia de ştiri PAP.

Dacă totul merge bine, următorul pas va fi neutralizarea încărcăturii explozive rămasă în rachetă printr-o explozie controlată.

Oficialii oraşului au avertizat cu privire la întreruperea traficului şi a serviciilor de feribot până vineri.

Oraşul se află la graniţa cu Germania. Muncitorilor care fac naveta în mod regulat peste graniţă li s-a solicitat să utilizeze punctele de trecere din alte comunităţi pe parcursul desfăşurării operaţiunii.

Aproximativ 750 de locuitori ai oraşului vor trebui evacuaţi din casele lor în timpul acestui proiect cu durata de o săptămână.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















886 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Tallboy (Luni, 12 octombrie 2020, 13:21)

    feroviarul123 [utilizator]

    Foarte interesanta știrea. In general bombele Tallboy aveau 3 detonatoare inerțiale sau cu ceas pentru ca erau gândite sa explodeze dupa ce se înfigeau in pământ pentru a crea un efect de cutremur care era de fapt distrugător. Foarte scumpe au fost folosite împotriva tântelor strategice, gen bunkere pentru submarine , rachete V1, V2 etc. bomba nu a detonat cand a fost folosita împotriva navei germane Lutzow. Nava a fost lovita si scufundata dar tunurile ei au rămas la suprafață fiind folosita ca baterie fixa pana când s-au terminat proiectilele. Deoarece are un corp foarte solid pentru a penetra prin plafoanele de beton presupun ca explozivul din interior nu a fost contaminat de apa sărată. Ar fi interesant de recuperat Bomba si văzut in ce stadiu se afla Torpex-ul dupa atâția ani dar este mult prea riscant. Din ce zic polonezii vor practic sa-i dea foc ( explozivii de fapt ard daca nu-i detonezi cu o capsa , cu cat e mai stabil ca atât iti trebuie o capsa mai puternica) . Sa le uram noroc si sa reușească in operațiunea de deminare.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by