Ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif a acuzat SUA că vizează "canalele de plată ale Iranului pentru alimente şi medicamente care i-au mai rămas" la dispoziţie în plină pandemie de COVID-19 prin noile sancţiuni anunţate joi, informează Reuters, preluat de Agerpres. SUA au anunţat impunerea de noi sancţiuni sectorului financiar iranian, vizând 18 bănci iraniene, într-un efort de a exclude şi mai mult Iranul din sistemul bancar global, Washingtonul crescând astfel şi mai mult presiunea asupra Teheranului cu câteva săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale.

HotNews.roFoto: Hotnews

"În mijlocul pandemiei de COVID-19, regimul SUA vrea să arunce în aer canalele noastre de plată pentru alimente şi medicamente care au mai rămas", a scris Zarif pe Twitter. Dar să conspiri pentru a înfometa o populaţie este o crimă împotriva umanităţii", a acuzat şeful diplomaţiei iraniene.

Guvernatorul Băncii Centrale a Iranului Abdolnaser Hemmati a respins noile sancţiuni, calificându-le drept o propagandă care are legătură cu evenimentele din politica internă a SUA. "În loc să aibă vreun efect economic, acţiunea americană este destinată propagandei şi scopurilor politice interne din SUA şi arată falsitatea revendicărilor liderilor americani referitoare la drepturile omului şi domeniul umanitar", conform unui comunicat semnat de Hemmati şi postat pe site-ul Băncii.

Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Teheran Saeed Khatibzadeh l-a acuzat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu într-o postare pe Twitter că se află în spatele acestor noi sancţiuni.