Doi polițiști francezi aflați în misiune de supraveghere au fost bătuți și împușcați de persoane necunoscute care le-au furat armele, miercuri seara, în regiunea pariziană, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Membri ai poliției judiciare din Cergy-Pontoise, cei doi au fost "luați prin surprindere" în jurul orei 20,30 GMT în timp ce efectuau o misiune de supraveghere într-o mașină fără însemnele poliției, au declarat joi surse din poliție. Ambii sunt internați în Paris.

Unul dintre ei, împușcat de patru ori, la nivelul vezicii și al arterei femurale, este grav rănit și viața sa este în pericol, a afirmat Ludovic Collignon, de la sindicatul polițiștilor Alliance. Al doilea a fost împușcat de două ori, la nivelul coapsei și al piciorului.

"Au fost scoși din mașină, bătuți, împușcați iar armele de serviciu le-au fost furate", a spus Collignon.

Potrivit lui Philippe Rouleau, primarul localității Herblay, unde a avut loc incidentul, polițiștii au fost "reperați de trei indivizi".

"Nu cred că știau că sunt polițiști. A avut loc o luptă iar loviturile au fost teribile. În mijlocul acestei lupte agresorii au luat armele și au început să tragă", a adăugat el, pentru televiziunea BFM TV.

Potrivit unui studiu din noiembrie 2019, 12.853 agenți ai poliției naționale au fost răniți în 2018, în creștere cu aproape 16% în raport cu 2017.

În 11% dintre cazuri (față de 8% în 2017), rănile au fost provocate de o armă.