Averea miliardarilor a atins un nou maxim în perioada pandemiei de Covid-19, depășind 10.000 de miliarde de dolari grație evoluției foarte bune a burselor și în ciuda unei economii mondiale în plin marasm, scrie AFP.

Elon MuskFoto: Matt Sumner / Zuma Press / Profimedia Images

Potrivit unui studiu realizat de banca elvețiană UBS și firma de audit PWC, averea cumulată a miliardarilor se ridică la nu mai puțin de 10.200 miliarde de dolari, respectiv un nou record, peste vârful din 2017. La acel moment, averea lor cumulată era de 8.900 miliarde dolari.

În ciuda căderii burselor din martie, averea miliardarilor s-a redresat rapid în special grație giganților din domeniul IT și sănătate.

„Raportul miliardarilor” arată că acest club privilegiat număra la sfârșitul lui iulie 2.189 de persoane, cu 31 în plus față de 2017.

În martie, criza sanitară a declanșat un crah bursier brutal pe fondul temerilor legate de creșterea economică și riscurile de faliment în lanț în rândul companiilor mici și mijlocii.

Averile miliardarilor au căzut atunci cu 6,6% în câteva săptămâni, dar și-au revenit rapid pentru a crește cu 27,5% între aprilie și sfârșitul lui iulie.

IT și Sănătate

Aceste cifre ascund însă mișcări importante în rândul marilor averi. "Averile sunt în curs de polarizare", arată autorii studiului, în favoarea antreprenorilor care revoluționează în prezent sectoarele tehnologiei, sănătății și echipamentelor medicale, citând ca exemple miliardarul de origine sud-africană Elon Musk sau miliardara chineză Zhong Huijuan.

Fostă profesoară de chimie, aceasta are o avere estimată de revista Forbes la 20,4 miliarde de dolari, după listarea pe burse, anul trecut, a companiei sale, Hansoh Pharmaceutical.

Din 2018, averea miliardarilor proveniți din sectorul tehnologic a crescut cu 42,5%, cu o valoare cumulată de 1.800 miliarde dolari. Averea miliardarilor din sectorul sănătate a crescut cu 50,3%, la o valoare cumulată estimată la 658,6 miliarde de dolari.

La celălalt capăt al spectrului, cei care se află "de partea greșită a tendințelor economice, tehnologice, societale și de mediu", a căror avere continuă să scadă.

Spre comparație, averea netă a miliardarilor din sectoare precum divertisment, servicii financiare sau imobiliare nu a crescut decât cu 10% sau mai puțin.