Franța acuză o implicare militară directă a Turciei în conflictul din Nagorno Karabah
Franța a afirmat miercuri că Turcia este implicată „militar” în conflictul din Nagorno Karabah, de partea Azerbaidjanului, și și-a reafirmat temerea legată de o „internaționalizare” a conflictului, scrie AFP.
„Noutatea este că există o implicare militară a Turciei care riscă să alimenteze internaționalizarea conflictului”, a spus șeful diplomației franceze Jean-Yves Le Drian în fața comisiei pentru Afaceri externe a Adunării Naționale.
Nagorno Karabah, enclava separatistă locuită în majoritate de armeni, este teatrul unor violente lupte între forțele armene și cele azere.
Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat recent prezența în enclavă a unor „combatanți sirieni din grupările jihadiste” care au tranzitat, potrivit serviciilor secrete franceze, Turcia. Ankara nu a reacționat până acum la aceste acuzații.
Șeful diplomației franceze a deplâns „un număr important de victime civile pentru avansul teritorial slab din partea Azerbaidjanului, pentru că Azerbaidjanul a inițiat conflictul”.
