Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

O dronă a fost folosită pentru transportul unui rinichi pentru transplant, în SUA

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 2 octombrie 2020, 0:47 Actualitate | Internaţional


Drona
Foto: Pexels
Dronele nu sunt folosite doar pentru divertisment, ci pot chiar să salveze vieţi. O companie americană și Reţeaua de Donatori din Nevada au lucrat împreună pentru un proiect inovator. Au transportat în siguranţă un rinichi pentru transplant pe o distanţă de 16 kilometri, potrivit Mediafax.

Drona a transportat rinichiul pe o distanţă de 16 kilometri peste deşertul Las Vegas. Organul a ajuns în siguranţă la destinaţie, potrivit cercetătorilor, care spun că mai sunt încă multe probleme de reglat.

Drona poate transporta cel mult 10 kilograme, astfel că cercetătorii nu au putut folosi atât de multă gheaţă pe cât şi-ar fi dorit. Un organ poate să supravieţuiască în afara corpului între 36 şi 48 de ore, însă în anumite condiţii.

În America există peste 100.000 de persoane aflate pe lista de aşteptare pentru un rinichi.

Din cauza pandemiei, multe zboruri au fost anulate şi peste 3.500 de organe nu au mai fost folosite pentru că nu au putut fi transportate la destinaţie. Transportul cu drona ar putea rezolva multe dintre aceste cazuri.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2138 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by