Preşedintele rus Vladimir Putin i-a comunicat miercuri omologului său francez Emmanuel Macron că orice încercare de a se amesteca în treburile unei ţări suverane este "inacceptabilă" în cadrul discuţiilor despre Belarus, informează AFP, citat de Agerpres.

Vladimir Putin, Emmanuel MacronFoto: GONZALO FUENTES / AFP / Profimedia

"Poziţia de principiu" a Rusiei este că "toate încercările de a interveni în treburile interne ale unui stat suveran şi de a exercita presiuni asupra autorităţilor legitime sunt inacceptabile", a informat preşedinţia rusă.

Conversaţia telefonică dintre cei doi şefi de stat a avut loc după întâlnirea de la Vilnius dintre preşedintele francez şi liderul opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia.

În Belarus au loc proteste săptămânale din 9 august, data alegerilor prezidenţiale controversate, al căror rezultat este contestat de opoziţie.

Emmanuel Macron urmăreşte o politică de dialog cu Rusia, poziţie care l-a pus uneori pe preşedintele francez în contradicţie cu aliaţii din UE. Recent însă, Macron a schimbat această politică, abordând linia mai dură a Germaniei, abordare care s-a vazut mai ales atunci când ministerul francez de externe a descris otrăvirea opozantul rus Alexei Navalnîi drept un "act criminal". În ceea ce priveşte dosarul Belarus, preşedintele Macron a promis că va contribui la medierea crizei politice.

"Obiectivul este o tranziţie paşnică, eliberarea celor care sunt în închisoare pentru opiniile lor politice şi organizarea alegerilor într-un cadru liber, sub supraveghere internaţională", a declarat marţi şeful statului francez în Lituania, după întâlnirea cu Svetlana Tihanovskaia.

Opozanta din Belarus refugiată acum în Lituania urmează să se adreseze deputaţilor francezi pe 7 octombrie.

Preşedintele francez a încercat să clarifice recent scopul dialogului pe care doreşte ca UE să îl poarte cu Moscova. "Este ceea ce ne va permite să construim o relaţie (cu Rusia) mult mai stabilă şi mai protectivă", a declarat miercuri Emmanuel Macron în cadrul vizitei efectuate în Letonia.

Preşedintele Macron a reamintit că relaţia cu Rusia "a devenit mai dură ca urmare a conflictului ucrainean şi a ocupării Ucrainei". "Am aplicat sancţiuni care au avut un efect redus", a recunoscut şeful statului francez, care şi-a exprimat dorinţa unei "forme de normalizare a relaţiilor noastre cu Rusia pentru că împărţim acelaşi spaţiu, pentru că vrem să nu mai existe atacuri cibernetice, să nu mai existe o destabilizare a democraţiei noastre, precum şi o reglementare a conflictelor regionale, a celui din Ucraina în primul rând".