China: O educatoare a fost condamnată la moarte pentru otrăvirea a 25 de copii

de S.J.     HotNews.ro
Marţi, 29 septembrie 2020, 16:59 Actualitate | Internaţional


Terci de ovaz
Foto: Flickr
O educatoare din China a fost condamnată la moarte pentru otrăvirea a zeci de copii, unul pierzându-și viața, într-un act de răzbunare asupra unui coleg, relatează The Guardian

O instanța din provincia Henand din centrul Chinei a concluzionat că Wang Yun a pus azotat de sodiu în terciul de ovăz care era pregătit pentru elevii unei colege de-a ei după o dispută avută cu aceasta.

Atacul din luna martie a anului trecut a dus la îmbolnăvirea a 25 de copii, aceștia începând să vomite și își piardă cunoștința la scurt timp după ce au luat micul dejun.

Un băiat a fost spitalizat în stare gravă timp de mai multe luni înainte de a-și pierde viața în luna ianuarie a acestui an. Instanța a decis luni că Wang știa că azotatul de sodiu era nociv și a acționat fără să-i pese de consecințe.

„Metodele ei criminale și circumstanțele au fost deosebit de agravante și aceasta ar trebui pedepsită sever în concordanță cu legea”, a declarat instanța în motivarea sentinței, aceasta stabilind că Wang și directorul grădiniței trebuie de asemenea să plătească despăgubiri familiilor victimelor.

Autoritățile chineze au anunțat de asemenea că aceasta nu este prima instanță în care femeia a folosit azotat de sodiu să otrăvească pe cineva, aceasta punând substanța într-o băutură a soțului ei în 2017, cauzându-i răni ușoare.

Azotatul de sodiu este folosit pentru conservarea cărnii dar poate fi toxic când este ingestat în cantități ridicate.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3506 vizualizari

  • +12 (14 voturi)    
    .... (Marţi, 29 septembrie 2020, 17:15)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    asta daca era in roMANIA era membra PSD si candida la primaria capitalei.
    • 0 (2 voturi)    
      Ei, nici chiar asa... Dar mai stii? (Marţi, 29 septembrie 2020, 18:02)

      LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Dr.Mythnick

      Lua vreo 3 luni cu suspendare...
  • +1 (3 voturi)    
    Abramburica (Marţi, 29 septembrie 2020, 17:58)

    un domn [utilizator]

    A Otravit Destinul a Zeci de Mii de Copii si este bine merci
  • +2 (2 voturi)    
    O fi în engleză (Marţi, 29 septembrie 2020, 18:02)

    comentatordiletant [utilizator]

    „to ingest - ingested”, dar în română e „a ingera - ingerare”.

    Altfel, nu știu ce s-ar putea spune despre subiectul articolului - îmi depășește puterea de imaginație.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by