Premierul Ungariei, Viktor Orban, a criticat, vineri, politica Uniunii Europene faţă de Rusia, apreciind că sancţiunile nu reprezintă o soluţie în relaţiile bilaterale, informează agenţia de presă Reuters, potrivit Mediafax.

Viktor OrbanFoto: JOHN THYS / AFP / Profimedia

Întrebat dacă UE ar trebui să impună Rusiei noi sancţiuni din cauza atacului care l-a vizat pe disidentul Aleksei Navalnîi, Viktor Orban a declarat: "Din punctul de vedere al Ungariei, nu văd de ce ar trebui să facem acest lucru. Dar, dacă Uniunea Europeană va iniţia acest lucru, sunt pregătiţi să analizăm acest lucru".

"Ceea ce facem prin sancţiunile impuse Rusiei nu reprezintă o politică rezonabilă. Ar trebui să fim foarte, foarte duri la nivel militar în relaţia cu Rusia şi ar trebui să fim foarte cooperanţi la nivel comercial. Noi suntem slabi la nivel militar şi duri din punct de vedere comercial. Dacă vrem să avem o relaţie de egalitate cu Rusia, trebuie să fim puternici din punct de vedere militar în Europa", a argumentat Viktor Orban.

Liderul de la Budapesta a subliniat şi că Uniunea Europeană nu trebuie să exercite presiuni asupra Republicii Cipru pentru a accepta aplicarea de sancţiuni regimului din Belarus. "Să nu umilim Ciprul. Nu le place ideea. Eu nu sunt de acord cu ei, dar asta este poziţia lor. Sancţiunile trebuie negociate, dacă este unanimitate, putem face acest lucru. Dar acum nu există consens", a explicat Viktor Orban.

Miniştrii de Externe din ţările UE nu au ajuns încă la un acord privind impunerea de noi sancţiuni Belarusului, din cauza obiecţiilor exprimate de Republica Cipru, care vrea mai întâi sancţionarea Turciei pentru activităţile din estul Mării Mediterane. Bruxellesul a impus deja sancţiuni Belarusului, dar preşedintele Aleksandr Lukaşenko nu este vizat personal de aceste măsuri.