Misoginia ar putea deveni infracțiune în Anglia

de S.J.     HotNews.ro
Miercuri, 23 septembrie 2020, 16:54 Actualitate | Internaţional


MeToo
Foto: Lichikham / Alamy / Profimedia Images
Organismul independent care recomandă reforme legislative în Anglia și Țara Galilor a anunțat joi că a demarat o consultare cu privire la actualizarea legislației privind infracțiunile motivate de ură, recomandând ca misoginia să fie considerată infracțiune, relatează Reuters și The Guardian.

Comisia de drept a afirmat că propunerea le va acorda femeilor protecții specifice în fața unor infracțiuni ca agresiunea și hărțuirea în situațiile în care acestea sunt vizate din cauza sexului lor.

Activistele feministe au cerut de mult timp astfel de protecții care există în cazul infracțiunilor motivate de rasă, religie, orientare sexuală, handicap și identitate transgender, persoanele condamnate riscând pedepse severe.

„Misoginia este solul în care crește violența împotriva femeilor și fetelor și aceasta este șansa noastră să o combatem”, a declarat parlamentarul laburist Stella Creasy, subliniind că „această propunere este o oportunitate de referință pentru noi să elaborăm o lege privind infracțiunile motivate de ură care să fie intersecțională și să reflecte experiențele de hărțuire ale femeilor și fetelor”.

Aceasta a adăugat într-un comunicat că poliția din Marea Britanie tratează deja misoginia ca o infracțiune motivată de ură, lucru care a dat roade în combaterea violenței împotriva femeilor.

Consultarea, la care vor putea participa experți precum și victime ale infracțiunilor motivate de ură, va fi deschisă până în 24 decembrie urmând ca recomandările finale să fie transmise guvernului anul viitor.

Comisia dorește de asemenea extinderea protecțiilor pentru persoanele hărțuite din cauza vârstei și ca scandările homofobe ale galeriilor de fotbal să fie tratate în același fel cu cele rasiste.

„Infracțiunile motivate de ură nu își au locul în societatea noastră și am văzut impactul teribil pe care îl pot avea asupra victimelor”, a declarat Penney Lewis, comisar de drept penal în cadrul instituției.

„Propunerile noastre vor asigura ca toate trăsăturile protejate să fie tratate la fel și că femeile se vor putea bucura de protecție împotriva infracțiunilor motivate de ură pentru prima dată”, a adăugat Lewis.

Citește și:








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1966 vizualizari

  • +4 (12 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 23 septembrie 2020, 17:01)

    [anonim]

    • -11 (21 voturi)    
      Nu e de ras e foarte grav ce se intampla! Feminazi (Miercuri, 23 septembrie 2020, 18:17)

      Kivek [utilizator] i-a raspuns lui

      Neo-Socialismul care darama statuile si impune femeile ca cele mai importante si de neatins fiinte din univers e nu doar o rasturnare a logicii sociale ci si un ABUZ

      ce inseamna misoginism si cum poate fi el probat?

      de fapt ideea e ca nu mai ai voie sa spui ceva unei femei si daca te uiti urat la ea e deja o problema
  • -9 (33 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 23 septembrie 2020, 17:15)

    [anonim]

    • +5 (13 voturi)    
      saracutul de tine (Joi, 24 septembrie 2020, 9:38)

      treos [utilizator] i-a raspuns lui

      cum esti tu victima discriminarii. Un safe space pentru sensibilii ca tine?
  • -5 (19 voturi)    
    Hmm (Miercuri, 23 septembrie 2020, 17:31)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    „Misoginia este solul în care crește violența împotriva femeilor și fetelor și aceasta este șansa noastră să o combatem”

    As dori sa vad niste studii. Adica sa inteleg ca ce? Unul care bate femei, dar le iubeste, le bate mai putin, mai rar sau mai soft decat un misogin? Un bataus de femei e un idiot las, neempatic, care se ia de cineva care nu are putere si peste care stie ca exercita autoritate si de care profita, nu are treaba cu misoginismul.

    OK si daca chiar zic un banc misogin, dar e amuzant si inclusiv alte colege rad la el, ma face misogin? Misoginismul este o caracteristica a personalitatii si o mentalitate a comportamentului social fata de femei. Daca prin comportament nu sunt misogin, nu am cum sa fiu doar pentru ca zic un banc misogin sau dezbrac pe una din priviri. E ca si cand ai zice ca sunt rasist daca folosesc n****r desi nu e folosit in sens rasist iar cine ma aude stie ca nu-s rasist.

    Poate fi cineva misogin si sa faca bancuri sexiste si sa nu fie violent fata de femei. Desigur, daca mergem departe si spunem ca "tonul a fost violent", asa deschidem cutia pandorei. In ritmul asta daca imi aluneca ochii ca ma uit la pantofii uneia pentru ca sunt pantofi urati si ies in evidenta sau chiar catre un cos (daca caut pe unde e cos sa arunc un pahar uzat) poate interpreta ca ma uit la sanii ei (mai ales daca se nimereste sa aiba decolteu). Asta ma face misogin? E hartuire sexuala? Daca depinde de cum interpreteaza ea, we're in trouble.

    Daca dau de o politista sau o procuroare sau o judecatoare care supra-analizeaza ceva si ce se intampla? E in functie de noroc?

    Da, misoginismul e rau, dar sa nu uitam de misandrie.

    „Propunerile noastre vor asigura ca toate trăsăturile protejate să fie tratate la fel și că femeile se vor putea bucura de protecție împotriva infracțiunilor motivate de ură pentru prima dată”

    Si barbatii cand se vor bucura de protectie pentru prima oara? Violenta domestica poate fi si barbat batut de femeie.

    Deci ori e egalitate ori nu ?
    • -8 (16 voturi)    
      Jesuismisogin (Miercuri, 23 septembrie 2020, 18:35)

      Gigi Kent [utilizator] i-a raspuns lui imi_pasa_de_romania

      Ba baiatule, baga-ti mintile in cap!

      Ce nu ai inteles? E vorba despre politia gandirii - in original "Thought police" sau Thinkpol. Practic actiunile tale nu mai sunt relevante. Ideea e ca gandirea poate sa fie deja o infractiune. Pai cum sa o dezbraci pe una din priviri. Daca ea nu vrea? Cum sa-ti imaginezi ca ii faci ceva? Nu ai voie sa iti imaginezi fara acordul ei. In scris si legalizat daca se poate.

      Ma duc sa ma autodenunt ... #jesuismisogin.
  • -6 (34 voturi)    
    aha (Miercuri, 23 septembrie 2020, 17:38)

    Nevermind [utilizator]

    Deci ii poti spune unui prost ca e prost, dar nu unei proaste ca e proasta.
    • +4 (16 voturi)    
      tu intaresti imaginea despre misogini (Joi, 24 septembrie 2020, 9:38)

      treos [utilizator] i-a raspuns lui Nevermind

      sunt si frustrati si prosti.
      • +2 (2 voturi)    
        :))) (Joi, 24 septembrie 2020, 12:46)

        Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui treos

        Esti bine. Parte funny e ca fix pe petardele ca tine o sa le ard cu exact legislatia libtarda, ca sa intelegeti ce sustineti. Stii tu, "hartuirea psihologica", discriminare inchipuita etc. Daca nu o stii, mai ales ca a fost preluata si la noi, si mai bine, ca la o faza de genul, o sa-ti iasa ochii ca la melc.
        • 0 (0 voturi)    
          lol (Joi, 24 septembrie 2020, 19:34)

          karryne [utilizator] i-a raspuns lui Nevermind

          Feriti-va!!!!
          Se dezlantuie un troll.

          Da-ti frau liber maestre, arde-i tu pe toti!
  • +1 (1 vot)    
    Efecte neasteptate (Joi, 24 septembrie 2020, 14:14)

    Setalcott [utilizator]

    Cred ca daca trece legea devin intr-adevar misogin.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by