Administraţia Emmanuel Macron a semnalat, marţi, că se opune reinstituirii regulilor de disciplină bugetară care existau la nivelul Uniunii Europene înainte de a fi suspendate din cauza crizei pandemiei, transmit AFP și Barrons, potrivit Mediafax.

MacronFoto: Profimedia Images

„Nu se poate imagina restabilirea aceluiaşi Pact de Stabilitate şi Creştere Economică. Sunt necesare reguli bugetare? Desigur. Însă trebuie revizuite? Desigur”, a declarat Clément Beaune, secretar de stat francez pentru Afaceri Europene.

Uniunea Europeană a suspendat în martie aplicarea reglementărilor prevăzute în Pactul de Stabilitate şi Creştere Economică. Printre obligaţiile pe care statele membre nu trebuie să le mai respecte se numără menţinerea deficitului bugetar sub nivelul de 3% din PIB. Comisarul UE pentru Economie, Paolo Gentiloni, a evitat să precizeze când vor fi reinstituite regulile bugetare.

„Nu putem reinstitui Pactul de Stabilitate în forma anterioară, deoarece suntem într-o perioadă în care va trebui să investim în continuare în economii”, a insistat Clément Beaune, menţionând planurile UE privind tranziţia ecologică şi digitală.

„Vom avea, la ieşirea din criză, plafon privind deficitul şi privind datoriile suverane, care însă vor fi foarte diferite de realitatea care exista acum câţiva ani în Europa”, a explicat oficialul guvernamental francez.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, afirma în noiembrie 2019, într-un interviu acordat revistei The Economist, că „dezbaterile privind deficitul de 3% în cazul bugetelor naţionale şi de 1% în cazul bugetului european aparţin altui secol”.

Citește și: