Rusia susține că nu poate ancheta cazul Navalnîi pentru că unele obiecte au fost scoase din țară

de george sirbu     HotNews.ro
Sâmbătă, 19 septembrie 2020, 11:07 Actualitate | Internaţional


Navalnii dus cu targa la ambulanta
Foto: Captura YouTube
Rusia are mijloace "limitate" de a ancheta cazul lui Alexei Navalnîi, a transmis vineri Kremlinul, acuzându-i pe susţinătorii opozantului rus că au sustras în ziua incidentului indicii legate de presupusa sa otrăvire, relatează AFP, preluată de Agerpres.

"Din păcate, suntem limitaţi în capacitatea noastră de a desfăşura vreo anchetă. Şi asta pentru că se dovedeşte că au fost obiecte lichidate, scoase din ţară şi că nu putem lua cunoştinţă de analizele efectuate" în Germania, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse de presă.

Cu o zi în urmă, susţinătorii lui Navalnîi au publicat o înregistrare video în care explică faptul că urme de la agentul neurotoxic de tip Noviciok identificat în Germania ca otrava folosită împotriva opozantului au fost depistate într-o sticlă pe care ei au găsit-o în camera sa de hotel, în ziua incidentului, la sfârşitul lunii august, la Tomsk, în Siberia.

Ei au explicat că au luat această sticlă şi alte indicii şi le-au dus în Germania, unde a fost spitalizat adversarul Kremlinului, deoarece erau convinşi că autorităţile ruse nu vor face o anchetă.

"Dacă sticla există cu adevărat, de ce a fost luată? Poate pentru că există oameni care nu vor să aibă loc o anchetă?", a afirmat Peskov.

"Singurul lucru care va permite să se facă lumină asupra acestor evenimente este un schimb de informaţii, de prelevări biologice, de indicii şi o muncă în comun dacă va fi nevoie", a adăugat el.

De la 20 august şi îmbolnăvirea în Rusia a lui Navalnîi într-un avion, Moscova spune că nu are niciun indiciu că ar fi fost comisă o crimă şi, prin urmare, nu a deschis o anchetă, în ciuda apelurilor în acest sens şi a ameninţărilor cu sancţiuni din partea statelor europene.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1672 vizualizari

  • +2 (8 voturi)    
    no shit ... (Sâmbătă, 19 septembrie 2020, 11:29)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    no shit ...
  • +6 (10 voturi)    
    ca de obicei (Sâmbătă, 19 septembrie 2020, 12:04)

    nahir [utilizator]

    rușii mint cu nonșalanță.
    Au avut totul în țară, inclusiv pe Navanîi și au susținut cu tărie, când victima a fost preluată de nemți, că acesta nu a fost în niciun caz otrăvit ci suferă de o boală foarte rară. S-au bătut cu cărămida în piept că nu exista niciun pic de otravă în corpul lui Navalnîi. Ce să înțelegem, că tehnologia rusă și specialiștii ruși sunt la pământ?
  • +2 (4 voturi)    
    Deci unul pazit de agenti FSB este otravit (Sâmbătă, 19 septembrie 2020, 15:38)

    Savitar [utilizator]

    Si toti se fac ca ploua, nimeni nu stie nimic, nu s-a gasit nimic, ba din contra!!!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by