Într-un discurs plin de atacuri la adresa ideologiilor de stânga şi liberale în care şi-a acuzat contestatarii că urmăresc să impună o revoluţie culturală, preşedintele Donald Trump a anunţat joi un nou plan federal de educaţie care să încurajeze "educaţia patriotică", informează dpa.

Donald TrumpFoto: Anthony Behar / ddp USA / Profimedia

"Tinerii noştri vor fi învăţaţi să iubească America cu toată inima şi din tot sufletul", a declarat Trump.

El a povestit cum activişti de stânga, în timpul protestelor împotriva brutalităţii poliţiei şi a rasismului din timpul verii, au dărâmat statui ale unor personaje istorice importante şi, de asemenea, şi-a atacat oponenţii care, în opinia sa, zugrăvesc imaginea unei Americi rasiste, bazate pe opresiune.

Preşedintele Donald Trump a vizitat sediul Arhivelor Naţionale, unde se află originalul Declaraţiei de Independenţă şi a Constituţiei, pentru a ţine acest discurs cu prilejul aniversării semnării Constituţiei, în 1787, potrivit Agerpres.