Taxele vamale impuse de Administraţia Donald Trump Chinei începând din anul 2018 reprezintă încălcări ale reglementărilor comerciale internaţionale, a stabilit Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), conform cotidianului Financial Times, citează Mediafax.

SUA ChinaFoto: PublicDomainPictures.net

Decizia Comitetului OMC pentru soluţionarea litigiilor, dezvăluită marţi, constată încălcarea angajamentelor SUA prin impunerea taxelor vamale în valoare totală de 360 de miliarde de dolari importurilor din China, fiind o respingere a abordării dure a preşedintelui Donald Trump în disputele comerciale cu Beijingul.

Potrivit OMC, taxele vamale impuse de Administraţia de la Washington sunt discriminatorii şi excesive, iar Statele Unite nu au oferit argumente juridice privind excepţiile care să justifice aceste măsuri. Comitetul a respins şi argumentul Washingtonului privind purtarea de negocieri cu Administraţia Chinei în afara cadrului OMC.

Administraţia Donald Trump a motivat impunerea taxelor vamale asupra importurilor chineze prin presupusele practici comerciale incorecte ale Beijingului. Decizia probabil va contribui la creşterea ostilităţii Administraţiei Donald Trump faţă de OMC.

Robert Lighthizer, reprezentantul SUA pentru Afaceri comerciale, a condamnat vehement decizia. „Confirmă faptul că OMC are o abordare total inadecvată în contracararea politicilor dăunătoare ale Chinei în domeniul tehnologiei”, a acuzat oficialul american.

„Chiar dacă nu au fost contestate dovezile ample oferite de Statele Unite privind furturile chineze în domeniul proprietăţii intelectuale, decizia arată că OMC nu oferă nicio soluţie pentru astfel de comportamente. Statele Unite trebuie să aibă dreptul de a se apăra de practici comerciale incorecte, iar Administraţia Trump nu va permite Chinei să utilizeze OMC pentru a profita de pe urma angajaţilor, companiilor şi fermierilor din SUA”, a subliniat Lighthizer.

Statele Unite pot contesta decizia Comitetului OMC prin apel.