Infractorul italian Giuseppe Mastini, 60 de ani, supranumit "Johnny Țiganul" (Johnny lo zingaro), a fost arestat marți dimineață în Sardinia, după ce la începutul lunii septembrie evadase pentru a șaptea oară în lunga sa carieră de recidivist, a anunțat poliția, citată de AFP.

Giuseppe MastiniFoto: Captura video

"Fugarul a fost găsit într-o locuință la țară, în apropiere de Sassari", în nord-vestul Sardiniei, a precizat poliția.

Condamnat la închisoare pe viață și încarcerat într-o închisoare de maximă securitate din Sardinia în iulie 2017, acesta nu a mai revenit în celulă după ce a beneficiat de o permisie în 5 septembrie, în condițiile în care era eligibil la un regim de semi-libertate în ianuarie 2021.

"Evadezi din dragostea" de a evada, le-a spus Giuseppe Mastini polițiștilor, potrivit cotidianului Il Corriere della Sera.

După această nouă evadare, un sindicat al polițiștilor a cerut schimbarea regimurilor de permisie și anularea dreptului de ieșire din închisoare pentru criminalii care au mai avut tentative de evadare.

Originar din provincia Bergamo (nord), Giuseppe Mastini s-a instalat cu familia sa sinti la Roma în anii '70, înainte de a comite prima crimă la vârsta de 11 ani, potrivit agenției ANSA. Acesta a fost pentru scurt timp investigat și pentru uciderea regizorului italian Pier Paolo Pasolini, acuzație pe care bărbatul o neagă.

Prima sa evadare a avut loc în 1987, când de asemenea nu a mai revenit la închisoare după o permisie. În timpul celor doi ani de fugă a comis numeroase infracțiuni: furt, luare de ostatici, uciderea unui polițist, rănirea altuia.