O balenă cu cocoașă a rămas blocată într-un râu plin de crocodili din Australia, după ce aparent a devenit confuză în timpul migrației, potrivit CNN.

Balena cu cocoasaFoto: CNN

Fapt „foarte neobișnuit”, trei dintre balene au intrat săptămâna trecută în râul East Alligator din Parcul Național Kakadu. Animalele au fost văzute pentru prima dată marți, a declarat pentru CNN o purtătoare de cuvânt a parcului.

De atunci, personalul parcului a monitorizat îndeaproape o balenă, care pare blocată. Purtătorul de cuvânt a spus că celelalte două se presupune că au părăsit zona, deși rangerii nu pot fi complet siguri.

Deși oamenii de știință nu pot spune cu siguranță ce s-a întâmplat, ei cred că o „întoarcere greșită” este cea mai probabilă explicație, a spus purtătorul de cuvânt.

O zonă de protecție a fost făcută imediat la gura râului într-un punct aflat în amonte "pentru bunăstarea balenei și pentru siguranța persoanelor care ar fi putut lua în considerare să meargă în zonă cu barca", au declarat reprezențanții parcului, vineri.