Alegeri SUA: Biden îl depăşeşte confortabil pe Trump în preferinţele electoratului latino-american (sondaj)

de DP     HotNews.ro
Miercuri, 9 septembrie 2020, 5:10 Actualitate | Internaţional


Joe Biden
Foto: Saul Loeb / AFP / Profimedia Images
Candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, conduce detaşat în faţa lui Donald Trump în intenţiile de vot ale electoratului latino-american pentru alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie din Statele Unite, potrivit unui sondaj dat publicităţii marţi, citat de AFP și preluat de Agerpres. Circa 65% din electoratul latino-american intenţionează să voteze pentru fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama, în timp ce 24% afirmă că îi vor da votul actualului preşedinte, indică sondajul organizaţiei NALEO şi institutului de sondare a opinie publice Latino Decisions.

Printre principalele preocupări ale persoanelor chestionate, de origine latino-americană, s-au detaşat: pandemia, criza economică decurgând din aceasta şi istorica mişcare de protest faţă de rasism, temele marcante ale campaniei electorale.

Dintre subiecţi, 52% au declarat că dezaprobă puternic modul în care preşedintele american Donald Trump a gestionat pandemia.

Statele Unite numără în prezent aproape 190.000 de morţi din cauza coronavirusului şi peste 6,3 milioane de cazuri diagnosticate pe teritoriul naţional de la începutul crizei sanitare.

Pentru alegătorii latino-americani chestionaţi, preşedintele ales în noiembrie va trebui să aibă ca prioritate gestionarea pandemiei (47%), apoi să reducă costurile pentru sănătate (31%).

Ancheta de opinie a mai arătat că alegerile prezidenţiale din 2020 îi interesează într-o măsură mai mare pe latino-americani decât cele din 2016.

Astfel, 62% dintre repondenţi au afirmat că sunt mai interesaţi în acest an decât în urmă cu patru ani şi 78% au declarat că vor merge "aproape sigur" la urne, dar de preferinţă prin corespondenţă (55%), decât în persoană (45%).

Dacă 55% dintre alegătorii latino-americani sunt de părere că Joe Biden şi democraţii fac "o treabă bună" pentru a se ocupa de problemele comunităţii lor, 45% consideră că Donald Trump şi republicanii le sunt ostili.

Preşedinţia lui Donald Trump a fost marcată de înăsprirea politicii americane anti-imigraţie, de proiectul ridicării zidului la frontiera cu Mexicul şi de numeroase atacuri verbale la adresa imigranţilor mexicani, categorisiţi în timpul campaniei din 2016 ca "violatori" şi "criminali".

Latino-americanii sunt cea mai numeroasă minoritate din Statele Unite şi reprezintă 60 de milioane de persoane, peste 18% din populaţia ţării.

Un număr record de 32 de milioane de alegători latino-americani ar putea vota la alegerile din noiembrie, potrivit institutului Pew Research Center.

Sondajul NALEO/Latino Decisions a fost realizat între 1 şi 6 septembrie pe un eşantion de 400 de latino-americani înscrişi pe listele electorale, cu o marjă de eroare de plus sau minus 4,9%.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3894 vizualizari

  • +11 (41 voturi)    
    hehe (Miercuri, 9 septembrie 2020, 5:45)

    transpenibilus [utilizator]

    Kak znaty, oranjutanul o sa sarbatoreasca Craciunul de rit rusesc in puscarie.
  • -10 (36 voturi)    
    Atatea sondaje... (Miercuri, 9 septembrie 2020, 7:25)

    spirache [utilizator]

    Pentru "avansul confortabil" al oricărui democrat in fata oricarui republican nu trebuie sondaje si timp pierdut aiurea. E un truism ca law abiding citizenii, red necksii, catolicii, est-europenii stabiliți de cel putin 30 de ani, militarii si militarii veterani votează repede republicanul (Trump). De asemenea e un truism ca latino-americanii, afro-americanii, enoriașii diverselor culte neoprotestante, lgbtistii, BLM-iii spărgători de vitrine voteaza democratul(Biden). Așadar, personajele pe care le vedeam in serialul Colombo si Dallas voteaza Trump, iar personajele pe care le vedem in Californication, Modern Family voteaza Biden.
    • +10 (22 voturi)    
      Militarii voteaza cu Biden (Miercuri, 9 septembrie 2020, 8:54)

      nitro [utilizator] i-a raspuns lui spirache

      At this point four years ago, then-candidate Donald Trump held a massive lead of 20 points over Hillary Clinton among military voters. This time around, he’s struggling to keep up. A new Military Times poll revealed Democratic presidential nominee Joe Biden leads Trump by about four percentage points among active-duty troops.

      And that was before today’s bombshell report published in the Atlantic. The article outlines a number of instances when President Donald Trump derided U.S. service members, even describing the country’s war dead as “losers” and “suckers.”

      https://time.com/5886241/trumps-support-among-military-voters-is-tanking/
  • -6 (22 voturi)    
    Meh... (Miercuri, 9 septembrie 2020, 7:53)

    Nyk1 [utilizator]

    Și în România, PSDul depășește confortabil PNLul și USRul în rândul electoratului rrom.
    • +9 (27 voturi)    
      Partidul republican e echivalentul PSD (Miercuri, 9 septembrie 2020, 8:58)

      nitro [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      Un partid corupt, izolationist, cu patriotism de parada, votat de oameni fara educatie, pensionari si rasisti.
      • -10 (18 voturi)    
        din pacate este tocmai invers (Miercuri, 9 septembrie 2020, 11:13)

        AndreiBCO [utilizator] i-a raspuns lui nitro

        Partidul democrat este echivalentul PSD, mizeaza pe voturile asistatilor sociali, celor ce nu muncesc sau lucreaza la negru.
        Mai mult, pacalesc comunitatile defavorizate, ei defapt avand tot interesul de a tine negrii si comunitatile latino in saracie pentru a-si asigura voturi.
        • 0 (2 voturi)    
          vezi sa nu (Miercuri, 9 septembrie 2020, 16:32)

          erdeke [utilizator] i-a raspuns lui AndreiBCO

          toti taranoii nespalati l-au votat pe Trump.
          • 0 (0 voturi)    
            taranoii nespalati (Vineri, 11 septembrie 2020, 18:00)

            AndreiBCO [utilizator] i-a raspuns lui erdeke

            care muncesc si platesc taxe la stat, spre deosebire de ratatii nespalati care fura adidasi la proteste si nu au 1 zi de munca in viata lor.
  • +10 (22 voturi)    
    conduce si in preferintele afro-americanilor (Miercuri, 9 septembrie 2020, 8:23)

    troncota [utilizator]

    il voteaza masiv si femeile, tinerii si la eletoratul alb a recuperat mult fata de Hillary in 2016. Trump a pierdut la mai toate capitolelele din cauza gestionarii dezastruoase a pandemiei care a ucis un numar record de americani.
  • -8 (26 voturi)    
    So what? (Miercuri, 9 septembrie 2020, 8:52)

    Atoatestiutorul [utilizator]

    si hillary castiga acum 4 ni, toti votau cu ea, latinii, galbenii, negrii. Doar ca la realitatea votului am vazut altceva. Si apoi au inceput sa tipe ca nu e adevarat, ca de fapt clintoneasa a avut voturi mai multe si mai bune cand realitatea era alta: trumpeta a castigat alegerile in SUA. Bravo la el.
    De ce? Imi bagi pe gat lgtb-uri, negri, cote de gen? Iti dau si eu in cap cu votul.
  • +2 (2 voturi)    
    Nu e este electorat (Miercuri, 9 septembrie 2020, 18:06)

    Rahan5 [utilizator]

    latino-american. Este electorat hispano-american.
    Acest electorat vorbeste limba spaniola si nu limba latina.
    Au muzica si cultura specific hispanica, si nu cultura latina din zona Latium din jurul Romei.
    Regiunea Latium din jurul Romei nu a trimis nici o corabie in secolul 15 in actiunea de colonizare a celor 2 continente americane. Deci pretentile unei mari parti a populatiei hispanice din SUA (dar si din restul regiunilor de pe cele 2 continente americane) de se numi ,,latino-americani" sunt nejustificate.

    Interesante sunt cel 3 faze succesive:

    Faza 1- spaniolii (denumindu-se cu mandrie ,,spanioli") debarca in Mexic in anul 1519 si nimicesc imperiul Mexican.

    Faza 2- in 200 de ani o mare parte din populatia hispanica nou sosita incepe sa se denumeasca ea insasi ,,populatie mexicana". (fara sa invete sa vorbeasca limba nativo-americana mexicana autohtona, ci vorbind in continuare limba spaniola)

    Faza 3 - Dupa emigrarea in SUA multi mexicani zic ca acum.......ca nu mai sunt mexicani (desi vorbesc in continuare aceeasi limba cu care stramosii lor au cucerit Imperiul Mexican - limba spaniola) ......... si zic ca au devinit subit ........,,latino- americani", vorbind in continuare limba spaniola si fara sa invete limba latina si avand o clara cultura hispanica, si fara sa arate ca si-au insusit cultura latina din zona orasului Roma.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by