Președintele belarus Alexandr Lukașenko a afirmat marți că, dacă regimul său va cădea, urmează Rusia, după o lună de proteste care au urmat controversatei sale realegeri, scrie AFP.

Lukasenko cu arma in manaFoto: RIA Novosti

"Știți ce am concluzionat cu establishmentul și cu autoritățile ruse? Dacă Belarusul cade, următoarea va fi Rusia", a susținut el, într-un interviu acordat mai multor publicații rusești.

"Nu vă relaxați", a continuat el, adăugând că "dacă Lukașenko se prăbușește, tot regimul se va prăbuși, urmat de tot Belarusul".

După ce a acuzat în campania electorală Rusia că încearcă să-l alunge de la putere din cauza refuzului său de a se supune la presiunile Moscovei, Lukașenko s-a întors la 180 de grade, pledând pentru susținerea rușilor în fața unei mobilizări nemaiîntâlnite de la preluarea puterii, în 1994.

Acesta a discutat în mai multe rânduri cu Vladimir Putin pe marginea acestui subiect iar președintele rus a promis că va trimite trupe dacă mișcarea de contestare va degenera în violențe

Un summit bilateral este prevăzut în următoarele zile sau săptămâni.

Rusia, zguduită de revoluțiile din anii 2000 și 2010 (Georgia, Ucraina, Kirghistan) din mai multe state ex-sovietice, nu vede cu ochi buni nicio formă de protest împotriva legitimității puterilor adeseori autoritare din fostul spațiu al URSS.