Celebrul narcotraficant mexican Joaquin „El Chapo” Guzman a făcut recurs vineri împotriva sentinţei de condamnare pe viaţă, primită anul trecut în Statele Unite, au anunţat avocaţii săi.

Joaquin El Chapo GuzmanFoto: Captura YouTube

Cererea de 245 de pagini a fost depusă la o instanţă de apel din New York, unde procedura „ar putea dura între doi şi cinci ani”, scrie Mediafax citând Le Figaro.

„Suntem foarte optimişti că vom obţine un nou proces”, a declarat avocata lui „El Chapo”, Mariel Colon Miro.

Potrivit acesteia, primul proces ar trebui anulat, deoarece unul dintre juraţi a declarat ulterior presei că el şi mai mulţi dintre colegii săi au consultat informaţii despre caz în presă şi pe reţelele sociale, lucru care le era interzis.

Avocata susţine, de asemenea, că izolarea totală la care a fost supus „El Chapo” de la extrădarea sa în Statele Unite în ianuarie 2017 l-a împiedicat să îşi pregătească în mod corespunzător apărarea.

Cofondator al cartelului Sinaloa, „El Chapo” era considerat la acea vreme drept cel mai puternic traficant de droguri din lume. El a fost condamnat în iulie 2019 la închisoare pe viaţă de o instanţă federală din Brooklyn pentru transportul a cel puţin 1.200 de tone de cocaină în Statele Unite, pe durata unui sfert de secol. De la condamnarea sa, „El Chapo” a fost ţinut într-o închisoare de înaltă securitate din Colorado.