Analistul de politică externă Claudiu Degeratu explică într-un interviu pentru Hotnews care sunt mizele și efectele schimbului dur de replici dintre ambasadele SUA și Chinei din România pe tema tehnologiei 5G.
Implementarea tehnologiei 5G în România a fost și motivul pentru care ambasadele SUA și Chinei au avut recent un schimb de replici mai puțin diplomatic decât suntem obișnuiți. Ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, a publicat un comunicat cu titlul „Haideți să întâmpinăm Revoluția 5G, nu Revoluția Culturală” și i-a îndemnat pe români să nu aleagă o companie chinezească pentru a implementa tehnologia 5G.
La rândul său, Ambasada Chinei a respins acuzațiile și a acuzat SUA că pun presiune politică pentru a suprima Huawei în domeniul 5G și că nu există dovezi privind acuzațiile de spionaj aduce companiei chineze. Dincolo de acest schimb de replici rămân mizele și efectele asupra României ale conflictului din acest moment dintre SUA și China. Acestea sunt și temele interviului cu analistul de politică externă Claudiu Degeratu.
Ambasadele SUA și Chinei au avut recent un schimb de comunicate în care s-au folosit cuvinte mai puțin diplomatice și acuzații dure. Care ar fi primul lucru pe care trebuie să-l înțeleagă publicul din România din acest schimb de replici?
Claudiu Degeratu: Acest schimb de replici mai puțin întâlnit în spațiul public românesc reflectă câteva aspecte noi. În primul rând competiția strategică dintre cele două puteri nu se mai duce doar în spatele ușilor închise și bine capitonate fonic din ambasade. Este o premieră în România ca ambele ambasade să folosească masiv toate tipurile de canale media care vizează publicul larg de la noi din țară.
Până de curând, reprezentanții diplomatici preferau un public-țintă mai selectiv și cumva specializat. Erau vizați decidenții. Tipul acesta de polemică este deja folosit în alte spații și acum începe să apară și la noi.
Un al doilea aspect: schimbul de replici s-a dus într-un limbaj tranșant și dur cu acuze directe și extinse dincolo de formulele politicoase de lobby prin care erau promovate până acum interesele economice americane sau chineze. Acesta este un indiciu privind miza uriașă economică dar și strategică privind accesul pe piața internă a 5G.
Aș vrea să subliniez că România, cu trei operatori care oferă serviciul comercial 5G, face parte dintr-un grup de 12 țări în care deja tehnologia 5G a fost implementată. Lista mai cuprinde Austria (trei operatori cu serviciu comercial 5G), Belgia (1), Finlanda (3), Germania (2), Ungaria (1), Irlanda (2), Italia (2), Letonia (3), Olanda (1), Spania (1) și Suedia (3).
Deci tehnologie 5G, inclusiv Huawei, există deja dar, procedural și legal, regulile, mai ales cele care țin de securitate cibernetică, se construiesc acum sau se negociază, ca să o spun direct. Pe scurt, multe contracte au fost deja blocate sau denunțate.
Un alt aspect care reiese clar, pentru mine, este legat de percepția celor implicați în acest schimb puțin diplomatic că singurul lucru la care mai pot apela este adresarea directă către opinia publică românească. Acesta este un semn că interacțiunea dintre guvernul român și cele două ambasade si-a cam epuizat potențialul, canalele oficiale de discuții bilaterale au epuizat gama de interacțiuni și că guvernul român este legat de mâini și de picioare.
Nu trebuie să uităm contextul guvernării actuale, context în care deciziile guvernului liberal sunt frecvent și foarte puternic amendate de către un Parlament controlat de PSD.
Concluzia ar fi că ambele ambasade au preferat această strategie tocmai pentru că Parlamentul și parlamentarii români, aflați pe final de mandat, sunt mai atenți la opinia publică românească și mai puțin la alte considerente. Este posibil, și datorită polemicii diplomatice, ca problema tehnologiei 5G și mai ales accesul firmelor chineze în România, să devină o temă electorală pentru alegerile generale.
Dacă ar fi să exprimați în procente, cât la sută din disputa SUA-China referitoare la participarea companiilor chinezești la implementarea tehnologiei 5G în România/ Europa reprezintă un război comercial și cât la sută reprezintă o frică reală privind amenințările de securitate pe care le prezintă tehnologiile chineze asupra Occidentului?
Înainte de pandemie, pe acest subiect estimez că 70 % era vorba de un război comercial și 30 % percepție privind amenințări și vulnerabilități de securitate. Dimensiunea comercială era clar și direct percepută de public prin decalajul de creștere economică dintre China și țările europene, criza economică gestionată diferit de China și Europa cu un avantaj vizibil pentru China și ofensiva economică chineză în Europa.
După declanșarea pandemiei raportul s-a schimbat probabil 50 – 50 %, odată cu creșterea imaginii negative a Chinei pe plan internațional. Încrederea în tehnologiile și firmele chineze s-a prăbușit evident.
Din ce știți dumneavoastră, a mai existat vreun precedent în care două ambasade ale unor mari puteri să aibă un schimb de replici atât de dur pe teritoriul României? Cu Rusia parcă nu au existat schimburi de replici atât de dure și de acuzații atât de grave, dar poate mă înșel...
Precedente de acest fel între ambasade ale unor mari puteri nu au mai fost. În schimb între alte țări au mai fost. De exemplu între ambasadele Federației Ruse și Ucrainei. Dacă nu mă înșel au mai fost și alte țări cu ieșiri publice mai dure: Republica Moldova, Irak, Siria, Libia.
Din ce mi-am dat seama, UE nu are o poziție clară în ceea ce privește accesul tehnologiei chinezești în Europa. Nici față de China în general. Cum ați caracteriza poziția UE față de China în acest moment?
Consider că UE, mai ales prin eforturile președinției germane la Consiliul UE, a reușit un pas important în consolidare unei poziții clare și unitare față de problema identificării și restricționării accesului pe piața europeană a furnizorilor cu risc înalt pentru tehnologii 5G. Progresul este evident prin aprobarea de către țările membre UE a raportului Comisiei din iulie 2020 ( Report on Member States’ Progress in Implementing the EU Toolbox on 5G Cybersecurity).
Acest raport ne transmite, printre altele două concluzii. Prima, că majoritatea țărilor UE au acceptat să implementeze și să întărească cadrul național pentru a evalua ofertele din perspectiva profilului de risc al furnizorului și să nu accepte oferte doar după criterii strict economice și de preț avantajos.
Repet, raportul spune că mare majoritate a țărilor vor juca după aceste reguli centrate preponderent pe evaluarea riscului. O altă doua concluzie ne oferă o perspectivă a direcției comune care este deja consolidată și că aproximativ o treime dintre țări, printre care și România, mai au probleme cu termenele de implementare a măsurilor agreate în comun.
Citez din raport, p. 41 :” În marea majoritate a statelor membre, punerea în aplicare a măsurilor vizând minimizarea expunerii la furnizorii cu risc ridicat, pe baza criterii clare definite în evaluarea coordonată a riscurilor a UE și în Toolbox, este în desfășurare și, în multe cazuri, este foarte avansat. Cu toate acestea, datorită complexității și sensibilității problemei, în unele Statele membre (o treime dintre ele aproximativ), există încă unele incertitudine cu privire la termenul de adoptare. Este important că acest proces este mai avansat și finalizat în viitoarele luni.”
La nivel european, apreciez că s-a depășit de mult stadiul lui ”dacă adoptăm? ” suntem deja în stadiul lui ”cum și când implementăm ?” noi reguli și măsuri pe plan național pentru a selecta furnizorii după un anumit profil de risc agreat în comun la nivel european.
Ce țară din UE credeți că este în acest moment mai favorabilă Chinei și de ce?
Cred că trebuie să vedem imaginea de ansamblu asupra prezenței economice chineze prin firma Huawei în Europa. Compania chineză a semnat aproximativ 47 de contracte 5G în Europa (în februarie acest an Huawei anunța că are 91 de contracte la nivel global, deci aproape de 50 % dintre contracte sunt pe piața europeană) cu companii de telecomunicații pentru furnizarea echipamentelor sale 5G. Huawei colaborează cu universități europene, operează un mare centru de securitate cibernetică la Bruxelles, trimite studenții europeni la sediul central din China pentru a se familiariza cu tehnologia 5G și finanțează o serie de centre de cercetare din Europa.
Există aproximativ 13.300 de angajați Huawei în Europa și, potrivit unei analize comandate de Huawei, firma a contribuit cu aproximativ 14 miliarde de dolari la produsul intern brut al Europei.
După datele mele din iulie a.c. Cipru, Finlanda, Franța, Ungaria, Olanda, Slovacia, Spania sunt favorabile menținerii tehnologiei chineze 5G conform unor contracte deja semnate între firma chineză și operatorii de telecomunicații din aceste țări. Alte țări, trei-patru, printre care și Germania, oscilează sau evaluează posibile modificări de poziție dar sunt precaute în fața unor posibile măsuri economice din partea statului chinez.
Germania poate fi afectată semnificativ în sfera industriei automobilelor. Dar chiar și în cazul Berlinului, decizia pare să încline spre o poziție de excludere a firmelor chineze.
În UE există în acest moment cel puțin două companii mari de tehnologie capabile să dezvolte tehnologia 5G. Chinezii spun că sunt blocați în Europa prin metode incorecte. Ce știm însă despre accesul firmelor europene de tehnologie la piața chineză? În China firmele europene beneficiază de tratament egal cu firmele chinezești?
Raportul anual pe 2019 al Camerei de comerț al Uniunii Europene din China ne arată că 20 % dintre firmele europene din China au declarat că au cedat patente tehnologice către autoritățile chineze în schimbul accesului pe piața chineză. În 2017, procentul acelorași firme era de 10 %.
Transferul tehnologic forțat practicat în China este o temă actuală nu doar în SUA ci și în UE.
În faza de început a crizei provocate de pandemia COVID-19 s-a vorbit foarte mult de necesitatea ca Europa să-și reducă dependența de produsele și serviciile chinezești. Ce s-a întâmplat concret în ultimele luni, din acest punct de vedere? S-au făcut pași în acest sens? Puteți da un exemplu concret?
Decizii, inițiative europene sau proiecte concrete nu sunt. Există doar analize și evaluări fragmentate sau parțiale/sectoriale care sunt în stadiu incipient și care cu greu pot fi considerate ca eventuale puncte de pornire. O dependență economică față de China care a fost dezvoltată în 30 de ani de relații economice este greu de soluționat în câteva luni.
Pentru moment, eforturile europene sunt îndreptate spre sprijinul economiei europene afectate de întreruperea legăturilor comerciale și de acces la materiile prime de pe piața chineză. Reducerea dependentei este un subiect pentru perioada post-pandemică și ar trebui să fie o strategie pe termen lung sau foarte lung și depinde foarte mult de evoluția generală a UE, de opțiunile europene privind viitorul comun european.
Perspectiva de a ne confrunta cu o criză economică în 2021 blochează orice abordare sistemică a dependenței de China.
În 2012, statele din estul și centrul Europei au intrat în așa-numitul format de cooperare „16+1” cu China? Citeam recent o analiză în care Politico care spunea că acest proiect de cooperare economică (din care face parte și România) nu mai este de actualitate. Ce părere aveți?
Sunt de acord că formatul ”16+1” nu a generat un moment de dezvoltare sau de coerență în politicile regionale pentru China. Încă de la început am fost sceptic de oportunitatea acestui format. Perspectiva unor proiecte de investiții din partea Chinei a strâns la masă cele 16 țări dar așteptările ridicate nu au fost confirmate. Acest format și-a pierdut actualitatea și China a revenit la politica bilaterală tradițională.
Ce rezultate concrete a obținut România, din 2012 până astăzi, de pe urma acestui parteneriat?
Nu există rezultate notabile obținute de România în acest format.
Există vreun partid din România care de-a lungul timpului s-a dovedit a fi mai apropiat de China? În 2012, la putere era PSD. Putem trage vreo concluzie de aici sau a fost doar o coincidență?
Aș nuanța puțin. Nu PSD în totalitate a fost mai apropiat de China, ci anumiți lideri ai PSD au fost foarte apropiați. Un exemplu este Victor Ponta. Curentul pro-chinez din PSD a fost destul de activ aș putea spune chiar imediat după 1990. Canalul de comunicare dintre PSD și Partidul Comunist Chinez este unul cunoscut și apreciat oficial de cele două organizații politice.
Până la urmă ce vor chinezii de la noi? Am putea să ne temem că valorile noastre democratice vor fi afectate dacă România face afaceri cu China?
China actuală are o perspectivă pragmatică asupra relațiilor cu România, spre deosebire de China de dinainte de 1989 care se ghida după priorități ideologice și afinități și adversitățile din interiorul blocului comunist. Valorile noastre democratice în Europa nu sunt identice cu cele ale Chinei, mai devreme sau mai târziu, și afacerile intră inerent în coliziune cu etica europeană.
Recent, europenii au dezbătut condiționarea acordării de fonduri europene de respectarea criteriilor statului de drept, democrației și drepturile omului. Ar fi cel puțin ciudat pentru un stat european să tolereze nerespectarea acestor valori la un partener economic ne-european și să impună sancțiuni pentru un alt stat din Uniunea Europeană.
Limitele între care cooperarea economică dintre UE și China se va desfășura vor fi redefinite inerent. Nu va fi ușor, pentru că le vom negocia cu Beijingul, dar nici nu putem găsi o soluție alternativă prin care să trecem cu vederea situațiile de acum.
10
23
