Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a obținut miercuri sprijinul Parlamentului pentru lansarea proiectului său controversat de rescriere a Constituției, în ciuda protestelor și a confruntărilor dintre oponenții proiectului și poliție care au făcut 45 de răniți la Sofia, relatează AFP.

Boiko BorisovFoto: consilium.europa.eu

A fost prima zi marcată de violențe de când protestele zilnice anticorupție au început în iulie. Protestatarii cer demisia guvernului și a procurorului general Ivan Gechev, pe care îl acuză că „este legat de oligarhie”.

127 de deputați din 240 și-au dat acordul, miercuri, pentru a lansa dezbateri pe mai multe luni pe această temă, potrivit partidului Gerb al lui Borissov, în ciuda furiei activiștilor anticorupție.

„Demisia!”, „Mafia” au scandat în fața Parlamentului mii de manifestanți la adresa prim-ministrului, aruncând proiectile asupra polițiștilor echipați cu măști și scuturi.

Oficialii din sănătate au spus că 45 de persoane, inclusiv 27 de ofițeri de poliție, manifestanți și jurnaliști au fost duși la spital, potrivit autorităților sanitare și poliției.

Peste 30 de manifestanți, majoritatea cunoscuți de poliție, au fost arestați, a declarat un oficial de poliție la începutul după-amiezii.

Tensiunea a crescut seara, manifestanții aruncând petarde, pietre și sticle timp de o oră și jumătate împotriva jandarmilor care protejau sediul guvernului și parlamentului.