Noviciok, agentul chimic despre care Germania spune că a fost folosit pentru a-l otrăvi pe Alexei Navalnîi, un critic al preşedintelui rus Vladimir Putin, aflat în comă într-un spital din Berlin, a fost dezvoltat în Uniunea Sovietică în anii 1970 şi 1980, relatează Reuters.

Serghei si Iulia SkripalFoto: Captura BBC

Numele Noviciok înseamnă „nou venit”. Este utilizat pentru o familie de agenţi, care afectează sistemul nervos, foarte toxici, cu o compoziţie uşor diferită de gazele otrăvitoare mai cunoscute VX şi sarin, citează Mediafax.

Se crede că agenţii Noviciok sunt de cinci până la zece ori mai letali decât aceste substanţe, deşi nu există utilizări cunoscute înainte de 2018, când Noviciok a fost utilizat pentru otrăvirea unui fost spion rus şi a fiicei acestuia.

Moscova nu a declarat niciodată Noviciok sau ingredientele sale către Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW) din Haga.

Trasformarea în armă a oricărei substanţe chimice este interzisă în temeiul Convenţiei privind armele chimice din 1997, a cărei semnatară este Moscova.

În noiembrie 2019, membrii OPCW au fost de acord să extindă lista substanţelor chimice interzise pentru a include agenţii Noviciok. Această interdicţie a intrat în vigoare pe 7 iunie 2020.

Noviciok a fost realizat cu produse agrochimice, astfel încât producţia sa să poată fi ascunsă mai uşor, potrivit expertului american în arme chimice Amy Smithson.

Substanţa chimică „determină încetinirea inimii şi restricţionarea căilor respiratorii, ducând la moarte prin asfixiere”, potrivit profesorului Gary Stephens, expert în farmacologie la Universitatea din Reading.

Marea Britanie spune că Rusia a folosit Noviciok pentru a-l otrăvi pe fostul spion Sergei Skripal şi pe fiica acestuia, Yulia, în oraşul britanic Salisbury în urmă cu doi ani. Rusia a negat în repetate rânduri orice implicare în atac.

Liderul opoziției ruse Alexey Navalny a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din grupul Novichok, a declarat miercuri guvernul german, potrivit Mediafax.