VIDEO Trump susţine că un avion „plin cu huligani” s-ar fi îndreptat spre Convenţia Republicană pentru a perturba evenimentul

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 2 septembrie 2020, 0:33 Actualitate | Internaţional


Donald Trump
Foto: Profimedia Images
Preşedintele american Donald Trump a declarat că autorităţile investighează un presupus complot în care sunt implicate şapte persoane ce au călătorit weekendul trecut la bordul unui avion, transportând un „echipament” nespecificat şi având ca scop să „perturbe” recenta convenţie a Partidului Republican, dar nu a oferit dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale, relatează marţi agenția Reuters, preluată de Agerpres.

Într-un interviu pentru Fox News difuzat luni seară, Trump a afirmat iniţial că o persoană a urcat într-un avion în acest scop într-un oraş pe care nu l-a numit, iar apoi a spus că avionul „era complet plin cu huligani care purtau nişte uniforme închise la culoare, uniforme negre şi echipament”.

„Erau în jur de şapte oameni în avion ca această persoană şi mulţi oameni erau în avion pentru a face mult rău”, a afirmat preşedintele SUA.

Trump nu a precizat dacă indivizii în cauză se îndreptau spre Charlotte, în statul Carolina de Nord, unde au avut loc unele dintre evenimentele Convenţiei Republicane, sau spre Washington, unde miliardarul republican a acceptat nominalizarea partidului în cadrul unui discurs în care a folosit, în mod controversat, Casa Albă ca fundal.

Întrebat unde s-a produs incidentul, Trump, care încearcă să obţină un nou mandat la Casa Albă cu o platformă bazată pe „lege şi ordine” într-un context în care este devansat în sondaje de candidatul prezidenţial democrat Joe Biden, a refuzat să divulge informaţia, precizând că în prezent se derulează o investigaţie.

Preşedintele SUA nu a precizat nici care agenţii guvernamentale investighează presupusul incident şi nici ce fel de „echipament” aveau asupra lor aceşti indivizi şi cum au reuşit să se urce la bordul unui avion care se îndrepta spre un oraş american.

Reprezentaţii Administraţiei federale a aviaţiei civile (FAA) i-a îndrumat pe jurnalişti să obţină informaţii suplimentare de la Casa Albă, care până acum nu le-a furnizat. Nici Departamentul Securităţii Interne nu a răspuns unei solicitări a Reuters de a comenta afirmaţiile lui Trump.

De asemenea este neclar, notează agenţia de ştiri, dacă presupusul incident s-ar fi produs la bordul unui avion comercial sau de alt tip şi dacă cineva a fost arestat sau pus sub acuzare.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2084 vizualizari

  • -10 (20 voturi)    
    Sunt sute de investigatii in derulare (Miercuri, 2 septembrie 2020, 1:10)

    animatron [utilizator]

    Ministrul Justitiei a precizat in conferinta de presa din oraselul Kenosha ca sunt deja formate echipe speciale de investigatori pentru toate locurile unde au avut loc manifestatii cu distrugeri si incendieri sau crime.

    Aceste echipe de ancheta au luat toate filmarile pe care le-au putut gasi legal si verifica participarea fiecarui individ din manifestatii pt a stabili cine a comis acte criminale.

    Pana acum s-a constatat ca exista anumite "scheme" de organizare si nuclee de agitatori, anarhisti si manifestanti violenti care folosesc tactici de "black block" (sunt cunoscute si in Europa aceste grupari de extrema stanga si anarhiste).

    Ei umbla intre orasele afectate de manifestatii BLM pt a intretine local violentele.

    De ex., in Kenosha, din cei 175 arestati de politie, cel putin 100 erau din afara orasului, veniti special sa atace forte de ordine si sa incendieze, sa creeze anarhie.

    Astfel de grupuri, anarhiste si "revolutionare", formate din cateva persoane (sau cateva zeci) sunt cunoscute si de serviciile de politie din UE, Germania de ex. se confrunta periodic cu ele la manifestatii ale stangii, unde patrund in multime si apoi provoaca violente, incita la atacarea politiei sau a institutiilor publice.

    Ca in orice ancheta penala, nici in USA nu vor fi dezvaluite presei decat informatii care pot fi utile la cooperarea cu publicul, in rest sunt chestiuni de procedura penala, acuzatiile oficiale vor fi facute publice de catre procurorii de caz.
    • +7 (19 voturi)    
      2 luni mai ai.... (Miercuri, 2 septembrie 2020, 1:44)

      exilatul [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      si...somajul te asteapta....pina atunci ia si priveste , bineinteles daca hn ul ( care se pare ca te protejeaza ) imi publica comentariul : Unfit: The Psychology of Donald Trump....
      • +2 (6 voturi)    
        Mare minune ca te-au publicat (Miercuri, 2 septembrie 2020, 4:33)

        persuasiv [utilizator] i-a raspuns lui exilatul

        pe mine m-au pus in asteptare de cateva ori.Nu m-am incadrat .
      • -3 (11 voturi)    
        tu mai ai inca 2 luni.. si patru ani. (Miercuri, 2 septembrie 2020, 7:36)

        Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui exilatul

        sa plangi cu lacrimi de crocodil ca te ustura.
  • +7 (19 voturi)    
    Lol (Miercuri, 2 septembrie 2020, 2:25)

    mitg [utilizator]

    Santajatul mai urmeaza sa puna o vesta, sa ia un calasnicov si o masca cu lucasenco.
    • -6 (12 voturi)    
      te referi la papusa de paie... (Miercuri, 2 septembrie 2020, 7:37)

      Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      .. nea Geo a lu' Biden? ca aia il trag democRATii de sfori cum vor.
  • +2 (10 voturi)    
    Cine??? Agenturilii,of course (Miercuri, 2 septembrie 2020, 4:35)

    persuasiv [utilizator]

    patru imbracati la costum si care ''vrea'' sa faca rau.
  • +4 (12 voturi)    
    Cam asa ceva spunea.... (Miercuri, 2 septembrie 2020, 5:05)

    gigiN [utilizator]

    ....si ceausescu.Intre cei doi sunt mai multe asemenari decat s-ar crede.
  • +3 (11 voturi)    
    Erau golani teroristi legionari (Miercuri, 2 septembrie 2020, 8:21)

    canavaro [utilizator]

    Platiti de Soros si de Bill Gates. In slujba statului paralel desigur.
  • +3 (9 voturi)    
    nino...nino... (Miercuri, 2 septembrie 2020, 10:01)

    delco [utilizator]

    or fi malacii aia patru care il urmareau pe Dragnea :)
  • +2 (10 voturi)    
    Are dreptate... (Miercuri, 2 septembrie 2020, 11:02)

    John M. [utilizator]

    Astia veneau din Wyoming, unde si-au lasat farfuria zburatoare si costumele galactice...Acum s-au infiltrat printre noi si vor sa-l saboteze la alegeri...
  • -3 (5 voturi)    
    hehe (Miercuri, 2 septembrie 2020, 11:32)

    hanu [utilizator]

    vine o reeditare a victoriei de acum 4 ani...ce disperare pe stangisti :))


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by