Candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, a denunţat luni incidentele violente izbucnite în paralel cu manifestaţiile împotriva rasismului, acuzându-l în acelaşi timp pe rivalul său, Donald Trump, că „pune paie” pe focul agitaţiei sociale, scrie Agerpres.

Joe BidenFoto: Saul Loeb / AFP / Profimedia Images

„A jefui nu înseamnă a manifesta. A da foc nu înseamnă a manifesta. Nimic din toate acestea nu are de a face cu manifestaţiile. Este anarhie şi atâta tot”, a declarat Joe Biden într-un discurs la Pittsburgh, în Pennsylvania.

„Focul arde, iar noi avem un preşedinte care pune paie pe foc, în loc să lupte cu flăcările”, a continuat fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama, care se va confrunta la urne cu omul de afaceri republican, pe 3 noiembrie.

„Preşedintele a abandonat de multă vreme orice "leadership" moral. El nu poate opri violenţele, deoarece timp de mai mulţi ani le-a alimentat”, a acuzat Joe Biden.

„Donald Trump este o prezenţă toxică în ţara noastră de patru ani”, a continuat rivalul lui democrat, acuzându-l că de atunci a „otrăvit valorile” Statelor Unite.

Actualul preşedinte republican „nu a reuşit să protejeze America”, aflată la confluenţa unor crize istorice, cu peste 180.000 de morţi în pandemia de Covid-19, care a pus în genunchi prima economie mondială, şi un val de proteste împotriva rasismului şi violenţelor poliţiei, care degenerează uneori.

„Aşa că acum încearcă să sperie America”, a spus Joe Biden. „La asta se rezumă întreaga sa campanie prezidenţială: frica”, a adăugat el.

Veteran al politicii în vârstă de 77 de ani, candidatul moderat le-a răspuns, de asemenea, preşedintelui şi echipei lui, care îl descriu ca o „marionetă” în mâinile stângii radicale.

„Îmi cunoaşteţi istoria, istoria familiei mele. Şi atunci puneţi-vă întrebarea: Arăt ca un socialist radical cu o slăbiciune pentru jefuitori? Să fim serioşi!”, s-a arătat el indignat.

După suspendarea bruscă a campaniei sale pe teren în martie din cauza pandemiei, Joe Biden trece, cu această primă călătorie cu avionul, la viteză superioară, reluându-şi vizitele în statele-cheie care pot bascula alegerile americane de o parte sau alta.