​Lituania, Estonia și Letonia i-au inclus luni pe lista neagră pe președintele din Belarus, Aleksandr Lukașenko, și pe alți circa 30 de înalți funcționari ai regimului său, pentru presupuse fraude electorale și acţiuni de represiune împotriva manifestanţilor pro-democraţie, informează AFP.

Aleksandr LukasenkoFoto: Belarus1 TV / East2West News / Profimedia

Țările baltice, membre ale UE și NATO, au anunțat aceste sancțiuni în cadrul unui efort coordonat pentru susținerea protestelor din statul vecin Belarus, manifestații ce intră deja în a patra săptămână după contestatele alegeri prezidențiale din 9 august.

„Transmitem un mesaj, acela că trebuie să facem mai mult decât să publicăm declarații, trebuie de asemenea să luăm măsuri concrete”, a declarat pentru AFP ministrul lituanian al Afacerilor Externe, Linas Linkevicius.

Aleksandr Lukașenko, declarat de Comisia Electorală din Belarus câștigător al alegerilor prezidențiale din 9 august cu 80% din voturi, este contestat de protestatarii care au ieșit zilnic în stradă pentru a-i cere să plece, acuzând frauda electorală. Lukaşenko se află la putere din 1994.

Miile de arestări, retragerea acreditărilor pentru ziariștii străini și violențele la care au fost supuși protestatarii în închisori au făcut ca Lukașenko, despre care s-a spus că este „ultimul dictator al Europei”, să fie tot mai izolat pe plan internațional, singurul său aliat fiind Vladimir Putin. Acesta declara recent că Moscova este gata de o acțiune comună pentru a restabili „ordinea” în fosta republică sovietică.

Lukașenko evocă ideea unui referendum constituțional

Lukașenko a recunoscut că Belarus este condus de un „sistem oarecum autoritar” și a vorbit despre o posibilă reformă judiciară, scrie Le Soir, citat de Rador.

Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a vorbit luni despre ideea unui referendum constituțional pentru a liniști vasta mișcare de contestare cu care se confruntă, fără a-i preciza totuși modalitățile, calendarul sau conținutul.

Zeci de mii de manifestanți

Duminică, opoziția a scos în stradă zeci de mii de partizani ai săi al treilea weekend consecutiv pentru a denunța realegerea, considerată frauduloasă, a șefului statului pe 9 august.

Potrivit lui Lukașenko, citat de agenția de presă de stat Belta, „specialiști”, printre care judecători ai Curții Supreme, lucrează în prezent la „o revizuire a legii fundamentale care va fi apoi supusă referendumului”.

”Să facem societatea noastră să progreseze”

„Aș vrea ca aceste schimbări să facă societatea noastră să progreseze. Vom insista pe aceste schimbări și vom propune asemenea schimbări poporului nostru”, a declarat Lukașenko la o întrunire de lucru.

Un „sistem oarecum autoritar”

Președintele nu a dat niciun detaliu concret privind acest proiect de revizuire constituțională, despre care a vorbit deja în trecut și pe care Moscova l-a calificat drept promițător pentru a ieși din criză. El a recunoscut că Belarus este condus de un „sistem oarecum autoritar” și s-a referit la o posibilă reformă judiciară.

Conform lui, este vorba să se asigure până la urmă că „sistemul funcționează fără să fie legat de un individ, inclusiv Lukașenko”.

Aleksandr Lukașenko, 66 de ani, din care 26 la conducerea Belarus, se confruntă cu o mișcare de contestare inedită, de la realegerea sa controversată din 9 august. Președintele a refuzat până acum orice concesie și a denunțat un complot occidental.

Unul din consilierii săi a exclus și acum că reforma constituțională ar putea duce la negocieri cu opoziția.