Hoții au reușit să fure nouă milioane de euro în orașul Lyon într-un atac armat asupra unui vehicul blindat, au spus procurorii, relatează EuroNews.Se crede că acesta e cel mai mare jaf din Franța din 2009 încoace, când Toni Musulin a furat 11,6 milioane de euro.

Masina securizataFoto: Captura video

Vehiculul, care aparține companiei de furnizare a serviciilor de transport de bani Loomis, a fost atacată vineri în jurul orei 9.00 de către câțiva indivizi înarmați pe când ieșea dintr-o filială a Băncii Franței.

Se crede că acesta e cel mai mare jaf din Franța din 2009 încoace, când Toni Musulin, un fost angajat al Loomis, a furat 11,6 milioane de euro de la Banca Franței. Majoritatea banilor au fost recuperați.

Nimeni nu a fost rănit în atacul de vineri.

”Atacatorii au reușit să fugă imediat după atac”, au spus procurorii.

Cum s-a întâmplat?

Reporterii locali spun că două furgonete au blocat vehiculul securizat, una în față, iar cealaltă în spate. Potrivit unor colegi ai echipei de securitate care a fost atacată, existau mereu probleme la sistemul de blocare al vehiculului.

Codul de securitate al vehiculului se presupune că s-ar schimba după fiecare tură, dar această mașină avea un ”cod permanent” care a fost în folosul hoților, au spus aceștia.

”Clar este vina companiei”, a spus un coleg, adăugând că șoferul vehicului atacat este un fost instructor de tragere cu arma antrenat în ”defensive driving”.

Mașinile companiei Loomis au fost atacate de mai multe ori de-a lungul anilor. În 2017, au fost furate bunuri în valoare de 35 de milioane de euro dintr-o mașină a sa din Elveția, iar în 2016, hoții au furat 70 de kilograme de aur de la companie în apropiere de Lyon.